Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cutremur la FC Farul Preşedintele Neculai Tănasă şi-a anunţat demisia, vicepreşedintele Mihai Terzi iese şi el din staff

ro

25 Nov, 2013 00:00 3774 Marime text
Decizii-şoc la clubul constănţean, primii doi oameni din schema executivă urmând a părăsi gruparea. Farul a pierdut şi meciul cu Unirea Tărlungeni
 

Week-end negru pentru FC Farul, care a înregistrat o nouă înfrângere în Liga a 2-a, 1-2 în deplasare cu Unirea Tărlungeni, şi se vede rămasă fără preşedinte şi vicepreşedinte. Primul a anunţat că îşi dă demisia, iar despre celălalt patronul Giani Nedelcu a spus că nu va mai ocupa funcţia.
 
Neculai Tănasă, preşedintele FC Farul, a declarat că astăzi îşi va prezenta demisia. Tănasă a invocat motive personale, nedorind să facă alte comentarii. Nici Giani Nedelcu, patronul clubului, nu a oferit detalii în legătură cu această despărţire, spunând doar că, în urma deciziei lui Tănasă, la Farul va fi înscăunat un alt preşedinte. Întrebat dacă noul număr 1 al administrativului clubului va fi promovat vicepreşedintele Mihai Terzi, Nedelcu a negat. Mai mult, a arătat că nici acesta nu va mai rămâne la club! „Va veni un alt preşedinte. Vom vedea pe cine vom aduce”, a declarat Giani Nedelcu. Mihai Terzi nu a putut fi contactat ieri. Sâmbătă, Farul a pierdut cu 1-2 meciul jucat în deplasare cu Unirea Tărlungeni, în etapa a 15-a a Ligii a 2-a. A fost a doua înfrângere consecutivă a „marinarilor” în campionat şi al patrulea meci la rând fără victorie, care i-a coborât pe constănţeni o poziţie în clasament, până pe opt, două locuri sub zona de play-off. FC Farul (antrenor, Ion Răuţă) a jucat cu: G. Curcă (cpt.) - Băjan, Buzea, Bumbac, Mansur - Tothăzan, Coconaşu (77 Igiroşanu) - Ivanovici, Bolat, N. Creţu - Silvăşan (34 Butoi). Unirea Tărlungeni (antrenor, Laszlo Balint) i-a avut în teren pe: Iacob - Vlăsceanu, Şerban (74 R. Barbu), Tatarciuc, Dumbravă - Postolache (46 Enceanu), Cristea, Brujan, S. Marin - Elek, L. Nicolae (cpt.) (89 Liţă). Golurile au fost marcate de Elek (5), Şerban (72), respectiv Bolat (23). La prima reuşită, Vlăsceanu a centrat de pe dreapta în mijlocul careului, de unde Elek a înscris cu capul. Farul a egalat după execuţia foarte frumoasă a lui Bolat (şut de la aproape 25 de metri, sub transversală), pentru ca, în repriza a doua, S. Marin să bată perfect un corner, pentru lovitura de cap imparabilă a lui Şerban, care s-a şi accidentat serios la această fază, fiind schimbat şi scos cu Salvarea de pe teren.
 
Giani Nedelcu: „Atitudine de leşinaţi. Vom contesta rândunica”
 
După meci, Ion Răuţă a declarat: „Am suferit o înfrângere dureroasă. Din păcate, nu am reuşit să obţinem ce ne-am propus. Cum ne aşteptam, am întâlnit o echipă disponibilă la efort şi agresivă. Nu ne revenim însă la fazele fixe (Unirea a înscris golul victoriei în urma unei lovituri de colţ) şi suntem în continuare ineficienţi la finalizare, şi la Tărlungeni ratând două - trei situaţii mari. Ne-a dat puţin planurile peste cap şi accidentarea lui Silvăşan, înlocuit în minutul 34. Experimentatul nostru vârf este suspect de ruptură fibrilară. A trebuit să-l schimbăm la puţine minute după ce egalasem şi începusem să punem stăpânire pe joc. Cu el în teren, altfel ar fi decurs lucrurile. Pe final, am jucat cu două vârfuri, trecând de la sistemul 4-2-3-1 la 4-4-2, dar n-am reuşit să mai marcăm”. Patronul Giani Nedelcu a plecat cu un gust amar de la meci. „Jucătorii au avut o atitudine de leşinaţi. Au avut la un moment dat meciul sub control, dar s-a terminat prost. Normal că sunt nemulţumit. Ba nu, sunt mulţumit de ceva, că n-am mai luat patru goluri. La stadion e debandadă totală, dar vom regla acest aspect. Ieşirea lui Silvăşan s-a cunoscut în timpul meciului. Doar Butoi a mai avut apoi un şut spre poartă, de la 5 m. Dar ce şut! Violent, a rupt iarba! Şi Curcă putea să vină din poarta cealaltă să prindă mingea. A fost atât de tare, încât o rândunică a avut timp să se aşeze pe balon. Vom contesta rândunica! Serios vorbind, mergem din rău în mai rău. Eu mă aşteptam să fie din ce în ce mai bine. Uitaţi-vă la SC Bacău, ce start slab a avut şi acum unde e”, a spus Giani Nedelcu.
 
Cu cine joacă „marinarii” în etapa viitoare
 
În celelalte meciuri jucate sâmbătă în seria Farului s-au înregistrat rezultatele: CF Brăila - FC Clinceni 3-1 (Dima 25, Ad. Câmpeanu 35, 66 / St. Stancu 53), SC Bacău - CSMS Iaşi 1-0 (Predoiu 86), Rapid CFR Suceava - Unirea Slobozia 1-2 (Ionesi 61 - din penalty / Ibrian 5, L. Mihai 63) şi Gloria Buzău - Rapid Bucureşti 0-2 (Lukanovici 26, Ciolacu 90+3). ACS Berceni şi Dunărea Galaţi au avut etapă liberă. Clasament: 1. Clinceni - 25p, 2. Iaşi - 25p, 3. Rapid - 25p, 4. Slobozia - 25p, 5. Berceni - 22p, 6. Buzău - 18p, 7. Bacău - 15p, 8. Farul - 15p, 9. Tărlungeni - 12p, 10. Brăila - 11p, 11. Suceava - 8p, 12. Galaţi - 3p. În etapa viitoare, FC Farul întâlneşte pe teren propriu SC Bacău, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 11.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii