Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oaspeţii au marcat nouă eseuri CS Năvodari, victorie impresionantă în fieful lui RC Bârlad (galerie foto)

ro

17 Aug, 2015 00:00 1689 Marime text
Derby-ul etapei a 12-a a Diviziei Naţionale de rugby, RC Bârlad - CS Năvodari (două echipe cu aspiraţii înalte în acest sezon), i-a revenit la scor formaţiei oaspete, care s-a impus cu 62-36, după ce la pauză conducea echipa bârlădeană!

După prima parte, gazdele aveau un avans de două puncte (19-17), iar în startul reprizei a doua, imediat după repunere, au marcat din nou, distanţându-se. CS Năvodari (antrenori, Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase) nu a cedat însă şi a avut o revenire spectaculoasă, impunându-se în final la o diferenţă de 26 de puncte. Oaspeţii au înscris nouă eseuri, prin Perju (3), M. Croitoru (2), Trandafir, Dumitru, Niţă şi Bejan - câte unul (şapte dintre ele fiind transformate de Trandafir, care a reuşit şi o lovitură de pedeapsă). „A fost un meci foarte bun, chiar excelent, cu două reprize însă total diferite. În prima parte, a domnit echilibrul, ambele echipe contracarând din punct de vedere tehnico-tactic jocul adversarei. De aceea nu s-au înscris decât două eseuri, câte unul de fiecare parte. La pauză, am vorbit cu băieţii şi eram siguri de revenire, pentru că ştiam ce pregătire fizică bună am făcut. De altfel, şi în tur, multe dintre partide le-am câştigat în repriza a doua. Şi aşa a fost şi acum, am reuşit să întoarcem soarta meciului. La spectacol a contribuit şi RC Bârlad, prin jocul său curat şi deschis. Oricum, ambele formaţii au jucat deschis, iar arbitrajul a fost fără cusur“, a declarat Cornel Suciu. În clasament, CS Năvodari se află pe locul doi, cu 44 de puncte (nouă victorii, un egal şi două eşecuri). Lider este CSM U-23 Bucureşti (52 de puncte), iar poziţia a treia este ocupată de RC Bârlad, cu 32 de puncte. În etapa viitoare, CS Năvodari va evolua acasă cu Poli Iaşi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ion 17 Aug, 2015 11:01 Bravo baieti,felicitari!!!aratati-le la toti ce poate face o echipa unita dintr-un orasel mic impotriva celorlalte forte din rugby