Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Năvodari și Unirea Constanța se duelează miercuri în Cupa României

ro

25 Aug, 2021 00:00 2979 Marime text

 
  • Partida este găzduită de stadionul „Flacăra“ din Năvodari, de la ora 17.30.
 
Echipa de Liga a 4-a CS Năvodari a realizat performanța de a ajunge în faza a treia națională a Cupei României, ediția 2021/2022, iar miercuri, 25 august, se va duela pe teren propriu în acest tur cu o echipă din Liga a 2-a, Unirea Constanța.
 
Partida este găzduită de stadionul „Flacăra“ din Năvodari, de la ora 17.30. Pregătită de Constantin Funda și Florin Adam, CS Năvodari a ajuns până în această fază după ce, în etapa națională, a trecut de Gloria Albești (Liga a 3-a), scor 4-0, iar apoi a eliminat Axiopolis Cernavodă cu 3-0, la masa verde (Axiopolis, care, în sezonul trecut, a evoluat în Liga a 3-a, s-a desființat). CS Năvodari și-a câștigat dreptul de a evolua în faza națională a Cupei României după ce, în calitate de câştigătoare a Seriei Nord a Ligii a 4-a județene, s-a impus apoi și în finala competiției, în care a întâlnit la Techirghiol, Poseidon Limanu 2 Mai (câştigătoarea Seriei Sud). CS Năvodari s-a impus cu 2-1 (1-0).
 
De cealaltă parte, Unirea Constanța (fosta denumire a AFC Farul Constanța) se află în subsolul clasamentului eșalonului secund, pe locul 18-19 (din 20 de formații), după ce a pierdut toate meciurile jucate până acum în campionat, având golaverajul 0-7 (la fel ca Csikszereda Miercurea Ciuc). După partida din etapa a treia, antrenorul Ianis Zicu și staff-ul său, dar și directorul sportiv George Galamaz, s-au despărțit de clubul de pe litoral, pe banca tehnică trecând antrenorul Dumitru Faitaș. În prima etapă din Liga a 4-a, CS Năvodari a înregistrat o victorie, 5-3 pe teren propriu cu Viitorul Pecineaga.  

Sursa foto: Facebook (Unirea Constanța)

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Unirea Constanța, înfrângere pe final cu Politehnica Timișoara
 
CS Năvodari, în turul trei al fazei naționale din Cupa României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii