Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Marina Constanţa, peste 30 de medalii la Naţionalele de Ju-Jitsu şi locul trei pe echipe

ro

27 Jun, 2021 13:01 5385 Marime text

Evenimentul organizat de Departamentul de Ju-Jitsu din cadrul Federației Române de Arte Marțiale a reunit peste 450 sportivi legitimați la 17 cluburi sportive din România.
 
Membrii Clubului Sportiv Marina Constanța au participat la Campionatul Național de Ju Jitsu rezervat copiilor, aspiranților, juniorilor, adulților și sportivilor PARA, organizat de Federația Română de Arte Marțiale în Poiana Brașov.

Evenimentul organizat de Departamentul de Ju Jitsu din cadrul Federației Române de Arte Marțiale a reunit peste 450 sportivi legitimați la 17 cluburi sportive din România. Clubul Sportiv Marina Constanța a participat cu 15 sportivi, care au luptat la diferite probe sportive și diferite categorii de greutate.
  

Această competiție sportivă a fost un eveniment așteptat cu nerăbdare de către sportivi, antrenori și părinți, fiecare dorind să demonstreze că pandemia de COVID 19 nu poate învinge și viața poate să meargă înainte, chiar dacă trebuie să fie respectate noi reguli și protocoale de desfășurare a activității. În perioada de pregătire și selecție a echipei reprezentative a Clubului Sportiv Marina Constanța, sportivii au fost îndrumați cu profesionalism de o echipă de instructori și antrenori cu experiență di care au făcut parte: Dan Ungureanu, Timur Gelal, Marius Tataoană, Leontiev Lucian și Mușat Marian, a menţionat Dan - Marian Ungureanu, preşedintele clubului, care este şi arbitru internațional, categoria World-B, şi care a participat și în calitate de arbitru la acest eveniment sportiv de nivel național.

 
 
CS Marina Constanța a obţinut la competiţie 33 medalii (11 de aur, 9 de argint și 13 de bronz, ceea ce a condus la obținerea unui merituos loc III în clasamentul general pe echipe.
 

Rezultatele obținute de sportivii constănțeni au demonstrat atât dorința de victorie, diciplina în pregătire, abnegația și dăruirea sportivilor cât și o bună planificare a pregătirii, utilizarea adecvată a formelor și mijloacelor de pregătire de către echipa de antrenori, a mai spus Dan - Marian Ungureanu.


Cei care au urcat pe podium de la CS Marina au fost:

Medalii de aur:
  • Kraus Daria- Fighting U16 -52kg
  • Kraus Daria- Fighting U18 -57kg
  • Rizu David - Fighting u16 -55kg
  • Iuga Miruna- Fighting- U14; -52kg
  • Iuga Miruna- Fighting-U16; -48kg
  • Andrei Luca- Fighting u14 – 30kg
  • Giogi Stelian -Fighting U12 46 kg
  • Ghiță Stefan -Fighting U14 -34 kg
  • Carabineru Teodor-Fighting U14 -46kg
  • Spulber Raul- Fighting U12 -30 kg
  • Spulber Raul- Ne-waza U14 -30 kg
Medalii de argint:
  • Kraus Daria- Ne-Waza U16 -52kg
  • Andrei Luca- Fighting u12 -30 kg
  • Giogi Stelian -Fighting U14 46 kg
  • Ghiță Stefan -Fighting U12 -34 kg
  • Chermaneanu David -Ne-waza U14 -30 kg
  • Carabineru Teodor-Fighting U16 -46kg
  • Carabineru Teodor-Ne-waza u14 -46kg
  • Spulber Raul- Fighting U14 -30 kg
Medalii de bronz:
  • Rizu David - Fighting U18  -55kg
  • Rizu David - Ne-Waza U16 -55kg
  • Andrei Luca- Ne-Waza U14 – 30kg
  • Rusu Gabriel-Fighting U-14 -55 kg
  • Rusu Gabriel-Fighting U-16 -55 kg
  • Rusu Gabriel –Ne-waza  U14 -55kg
  • Curcă Mihnea- Fighting U12 50+ kg
  • Giogi Stelian –Ne-waza U14 46 kg
  • Avram Ștefan- Fighting U18 -60 kg
  • Chermaneanu David- Fighting U12 -30 kg
  • Chermaneanu David -Fighting U14 -30 kg
 

Clubul Sportiv Marina Constanța, pentru exprimarea gratitudinii și stimularea cooperării, a transmis scrisori către unitățile școlare în care sportivii clubului sunt elevi, iar prin acestea au fost evidențiate eforturile depuse de sportivi și au fost puse la dispoziția profesorilor date  privind conduita și rezultatele obținute în activitatea sportivă. 

Conducerea clubului sportiv remarcă efortul și dedicația părinților sportivilor care susțin efortul și reușesc să fie un catalizator al performanței obținută cu respectarea disciplinei și a valorilor Clubului Sportiv Marina Constanța.


Astfel, comunitatea constănțeană a fost reprezentată cu onoare la Campionatul Național de Ju Jitsu, iar echipa Clubului Sportiv Marina Constanța își continuă istoria prin o nouă serie de rezultate de prestigiu și își exprimă încrederea că prin activitatea desfășurată contribuie la creșterea unei generații cu care se vor mandri atât municipiul Constanța, cât și România, a mai precizat preşedintele clubului.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii