Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Farul şi CSS1, din nou pe podium Medalii constănţene la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică (galerie foto)

ro

30 May, 2018 00:00 3956 Marime text
Reprezentanţii Constanţei la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică rezervat juniorilor, întrecere desfăşurată în Portugalia, au urcat pe podium la trei probe. România a cucerit şase medalii, delegaţia tricoloră fiind formată din 11 sportive şi sportivi, dintre care patru sunt de la Constanţa: Cătălina Străliciuc, Ioana Calenici, Leonard Manta (de la CS Farul) şi Ebru Gheneghez (de la CSS1 Constanţa).
 
La individual, Leonard Manta a cucerit medalia de bronz, la fel ca Ebru Gheneghez şi Ioana Calenici la grup. La aero dance, Ebru Gheneghez, Ioana Calenici şi Cătălina Străliciuc au devenit vicecampioane continentale. Ebru Gheneghez a concurat şi la trio, probă la care s-a clasat pe poziţia a opta. Reprezentanţii CS Farul sunt pregătiţi la club de Cristina Dulgheroiu, iar antrenorul coordonator al lotului naţional de juniori este o altă constănţeancă, Cristiana Spânu, cea care o antrenează la CSS1 pe Ebru Gheneghez.
 
Arena Polivalentă „Pavilhao Multiusos de Guimaraes“, din oraşul portughez Guimaraes, va găzdui, după întrecerea juniorilor, şi Campionatul Mondial de seniori la gimnastică aerobică. De la CS Farul au fost convocaţi pentru această întrecere (care se va desfăşura între 1 şi 3 iunie) Dacian Barna, Marian Broţei şi Andreea Bogati (antrenor, Marcela Fumea).
 
La Osijek, în Croaţia, s-a disputat Cupa Mondială de tip Challenge la gimnastică artistică, la care, din partea României, a participat şi o gimnastă din Constanţa, Maria Holbură (de la CS Farul), component a lotului naţional de la Deva. Aceasta s-a calificat în două finale, la bârnă şi la sol, ocupând locurile cinci (12.133/5.10), respectiv şase (12.367/5.10). La bârnă, Maria s-a calificat de pe poziţia a treia (cu 12.800), iar la sol a fost a şaptea în preliminarii (cu 12.333).
 
Formată de Mirela Szemerjai şi Sorin Bechir la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, tânăra gimnastă a fost transferată, de la începutul lui 2016 (an în care a făcut trecerea la seniorat), la CS Farul Constanţa. Din 2013, a devenit componentă a lotului de junioare de la Deva, după care a fost promovată la lotul de senioare al României.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Gimnastică)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii