Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Costumaţie inedită, în Munţii Bucegi, pentru antrenorul Angheluş Beşleagă, din Constanţa (galerie foto)

ro

11 Jul, 2014 00:00 2616 Marime text
Trei halterofile constănţene, Georgiana Dudoglu, Mariana Dumitrache, Alexandra Dumitrescu şi Bianca Dumitrescu, însoţite de antrenorul lor de la club, Angheluş Beşleagă, au participat la un cantonament de 20 de zile la Piatra Arsă cu lotul naţional de juniori şi tineret al României. Dudoglu se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing (China), care se vor desfăşura între 16 şi 28 august, iar Dumitrache are ca obiectiv participarea la Campionatul European de juniori din luna noiembrie. „Fetele s-au antrenat foarte bine la Piatra Arsă“, s-a arătat mulţumit Angheluş Beşleagă. În orele sau zilele libere, tehnicianul şi halterofilele au vizitat mai multe atracţii turistice din zona Munţilor Bucegi, mergând la Sfinx, la Babele sau chiar în Vf. Omu. De asemenea, Beşleagă a ajuns şi la o stână din apropierea locului de cantonament, unde s-a costumat în cioban, pentru poze (în fotografie, antrenorul este cel din dreapta).
 
Odată întors de la munte, Angheluş Beşleagă îşi pregăteşte sportivii pentru Campionatul Naţional rezervat cadeţilor (sportivi de 13 - 15 ani) şi copiilor cuprinşi în programul Pierre de Coubertin. Întrecerea se desfăşoară la Constanţa, la sala de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, de marţi, 15 iulie, până vineri, 18 iulie. Marţi, întrecerea începe după-amiaza, la ora 16.00, iar în celelalte zile, concursul se desfăşoară în două sesiuni, de la orele 10.00 şi 16.00. Sportivii constănţeni care emit cele mai mari pretenţii la titlul de campioni sunt Alexandra Dumitrescu, de la LPS, şi Ionuţ Constantin, de la Farul.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii