Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Intrare liberă la meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma „Va fi un spectacol handbalistic deosebit“

ro

11 Jan, 2020 00:00 2207 Marime text

Fost handbalist de mare valoare al Constanţei, Laurenţiu Toma s-a retras din activitatea competiţională la vârsta de 38 de ani, în vara anului trecut, devenind oficial al HC Dobrogea Sud. Marţi, 14 ianuarie, la Constanţa se va desfăşura un eveniment emoţionant, meciul său de retragere!
 
Partida va fi găzduită de Sala Sporturilor, de la ora 18.00, iar spectatorii beneficiază de intrare liberă. Partida, care va opune foştii colegi ai lui Laurenţiu, grupaţi sub culorile HCM Constanţa, actualei echipe HC Dobrogea Sud, va fi transmisă de TVR1, iar Toma este convins că va fi un spectacol deosebit.
 
„M-am gândit că atât eu, cât şi oraşul Constanţa merităm să participăm la un asemenea show. Va fi un spectacol handbalistic frumos. Mă bucur că prietenii mei din perioada HCM au răspuns prezent şi mă susţin, alături de clubul actual şi de sponsori. Au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Handbal, ai Primăriei Constanţa, ai CJC şi alte oficialităţi locale. Tuturor, le mulţumesc pentru sprijin. Vor fi multe surprize, inclusiv pentru spectatori, cum ar fi o tombolă, la care se câştigă un sejur de două nopţi la munte pentru o familie. Mă aştept la o asistenţă numeroasă, să ne aducem împreună aminte de vremurile HCM, când i-am bucurat pe constănţeni“, a declarat Laurenţiu Toma.
 

„E o simplă coincidenţă“

 
Printre cei care vor participa se numără Mihai Popescu, Alexandru Șimicu, Bogdan Criciotoiu, Marius Stavrositu, Marius Sadoveac, Răzvan Enescu, Denis Ali, Alexandru Csepreghi, Ionuţ Stănescu, Dragoş Soare, Ionuţ Săulescu, Marius Novanc, Mihai Timofte, Adrian Tucanu, Enis Murtaza sau George Buricea. „HCM reprezintă trecutul glorios al handbalului constănţean, iar HCDS este viitorul“, a precizat Toma, care a dezvăluit că alegerea datei de 14 pentru meci nu are legătură cu numărul pe care l-a purtat pe tricou în cariera sa, 14, sau cu data de naştere a soţiei şi a copilului său. „E o simplă coincidenţă. Pur şi simplu, am ales această dată întrucât pe 13 ianuarie se întorc de la echipa naţională jucătorii“, a spus Laurenţiu Toma.
 

Va juca la ambele echipe

 
În timpul partidei, acesta va juca la ambele echipe. Va începe la HCM, iar apoi va trece la HCDS. „Am emoţii foarte mari. Îmi doresc să iasă un spectacol deosebit şi toată lumea să fie mulţumită. Vor fi alături de mine la acest eveniment şi antrenorii Ilie Coman, cel care m-a descoperit la Ploieşti, şi Ion Crăciun, care m-a pregătit la începuturile mele la HCM“, a menţionat Toma, căruia i-a fost greu să renunţe la activitatea de handbalist. „E foarte greu să renunţi la o activitate care îţi place. Nu regret însă că am luat această hotărâre, mă bucur că am rămas alături de echipă, în conducerea clubului. E destul de dificil să urmez o carieră în antrenorat, încă nu simt că acesta e drumul pe care trebuie să îl urmez. Mi se potriveşte mai mult o funcţie de conducere. Vreau să excelez în ce fac acum“, a punctat Laurenţiu Toma.  
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa      
 
Citeşte şi:
 
„Un spectacol inedit“ Nume importante la meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma, de la Constanţa

HC Dobrogea Sud Constanţa „Ultimul mohican“! Laurenţiu Toma a pus punct carierei de handbalist (galerie foto)

„Inedit dialog al generaţiilor“ Ionuţ Stănescu, preşedintele HC Dobrogea Sud, coleg cu fiul său la antrenamentele echipei (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii