Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa, în Cartea Recordurilor Rezultatele finale la Regata Bart’s Bash vor apărea în două luni

ro

23 Sep, 2014 00:00 2027 Marime text
25 de veliere din România s-au alăturat, într-o cursă simbolică (plecând din Portul Tomis din Constanţa), altor zeci de mii din întreaga lume, în cea mai amplă regată organizată simultan la nivel internaţional, Regata Bart’s Bash, în memoria lui Andrew „Bart“ Simpson, un celebru campion (medaliat olimpic), care a murit în 2013 într-un accident nautic. Eveniment de promovare a yachting-ului, dar şi o acţiune caritabilă, regata şi-a propus să stabilească şi un record mondial, cu care să intre în Cartea Recordurilor.

„Ne-am înscris şi noi în această tentativă de record mondial, ca parte integrantă a comunităţii de yachting din întreaga lume. Azi (n.r. ieri) intră rezultatele din întreaga lume. În două săptămâni, vom avea rezultatele provizorii, iar în două luni, vor apărea cele finale“, a declarat constănţeanul Ender Bolat, organizator. Proba Bart’s Bash s-a desfăşurat în paralel cu etapa întâi a Campionatului Naţional de Yachting, pe traseul Constanţa - Mangalia - Limanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii