Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța A murit Vasile Chirondojan, președintele Clubului Sportiv Cleopatra

ro

26 Nov, 2020 15:46 10802 Marime text
  • Sportul constănțean este din nou în doliu.

Doliu în sportul constănțean, după ce astăzi s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, Vasile Chirondojan, președintele Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia.

Începând de astăzi, lumea rugby-ului este mai săracă.

Președintele clubului a încetat din viață.

Drum lin către îngeri, nea Țuțu!

Dumnezeu să te ierte!

Condoleanțe familiei!, este mesajul postat pe pagina de Facebook „Romania Rugby Cleopatra”.

Fost rugbyst, dar și fost arbitru internațional de rugby, Vasile Chirondojan a activat și în calitate de consilier local al municipiului Constanța.

Mesaje de condoleanțe au transmis și Elena Frîncu, și Ilie Floroiu, și Sorin Bașturea, alături de colectivul CS Farul Constanța.  

Dumnezeu să te odihnească în pace! Vasile Chirondojan - omul cu suflet pentru rugby-ul constănțean, a fost mesajul Marianei Solomon, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța.

Un mesaj a fost postat și pe pagina de Facebook a Federației Române de Rugby> 

Federația Română de Rugby  își exprimă regretul față de dispariția unuia dintre marii oameni de rugby constănțeni, Vasile Chirondojan.

Președintele clubului Cleopatra Mamaia  s-a stins din viață astăzi, la 74 de ani. Personalitate marcantă a rugbyului dobrogean, nea Țuțu, cum era cunoscut în lumea Ovalului, a activat în rugby ca arbitru internațional între anii ‘80-‘90 în partidele din cadru FIRA. Acesta și-a dedicat viața menținerii și promovării rugbyului la malul mării, susținând generații întregi de copii, mulți dintre aceștia devenind Stejari.

“Încă un moment greu anul acesta, după Adi Costache, ne-a lăsat și nea Țuțu. Este o pierdere imensă pentru noi, pentru rugbyul românesc, am pierdut unul dintre pilonii sportului juvenil constănțean, un om care a pus de fiecare dată tot sufletul în proiectele pe care le-a făcut. Suntem alături de familia îndurerată!”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.



Dumnezeu să-l odihnească!


Dispariția dintre cei vii a lui Vasile Chirondojan este regretată și la Federația Română de Oină.


Doliu pentru rugby si oina!
Cu profunda tristete, astazi, am primit veste trecerii la cele vesnice a celui care a fost Vasile Chirondojan, presedintele C.S. Cleopatra Mamaia.
,,Nea Tutu " a fost cel care,in ultimii 15 ani ,a pus la dispozitia federatiei, in mod gratuit, Baza Sportiva a C.S. Cleopatra Mamaia pentru organizarea tuturor competitiilor de oina. Mai mult, plaja din dreptul terasei cu acelasi nume din Mamaia a devenit locul traditional de desfasurare a competitiilor de oina pe plaja, dumnealui acordand ajutor pentru acestea, in mod neconditionat.
Pe langa acestea, de fiecare data cand organizam competitii la Constanta, era primul nostru spectator constant care participa la toate actiunile.
In acelasi timp, sub denumirea echipei sale au putut evolua tineri oinisti din mediul scolar care doreau sa se intreaca si in competitiile federatiei.
Desi este binecunoscut in lumea rugbylui, unde a fost jucator si arbitru international, de fiecare data a vorbit si despre oina ca fiind alaturi de rugby, in sufletul sau !
Multumim mult ,,Nea Tutu" pentru contributia deosebita la promovarea si dezvoltarea sportului nostru national!
De azi suntem mai saraci,nu numai prin pierderea unui presedinte deosebit al unui club afiliat la federatie,
ci prin pierderea unui om care aprecia valorile traditionale romanesti!
Dumnezeu Sa Te Aiba in Paza!, este mesajul FRO.


Sursa foto: Facebook (Romania Rugby Cleopatra)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii