Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cleopatra Mamaia a început cu o victorie turneul final de la rugby

ro

17 Jun, 2014 00:00 3836 Marime text
Echipa de rugby CS Cleopatra Mamaia a debutat cu o victorie, ieri, în turneul final al Campionatului Naţional rezervat juniorilor până în 18 ani, întrecere care se desfăşoară în această săptămână, la Constanţa, pe terenul „Constructorul Cleopatra” din Complexul Sportiv „Badea Cârţan”. Jucătorii pregătiţi de Nicolae Radu Mocanu şi Victor Bezuşcu au dispus de ACS Flamingo Bucureşti cu scorul de 17-7 (10-7). Cleopatra a punctat prin Vlăduţ Popa, Adrian Ungureanu (câte un eseu) şi Ionel Melinte (două transformări şi o lovitură de pedeapsă). Lotul constănţean a fost: Andrei Zamfirache, Ovidiu Cojocaru, Alin Davidoaea, Matei Bulai, Andrei Iurea, Robert Tănase, Andrei Ojica, Alexandru Cozma, Sebastian Agapie, Vlăduţ Popa, Ionuţ Pantea, Ionel Melinte, Adrian Ungureanu, Cătălin Vasiliu, Claudiu Trandafir, Robert Dobre, Remus Apostol, Rodion Călin, Adrian Chirea, Cristian Arefi, Ştefan Acsinte şi Robert Miron.

„Am început meciul mai greu, dar până la urmă a ieşit bine. Flamingo ne-a pus ceva probleme. E o echipă puternică, componenţii ei joacă de opt ani împreună, iar patru dintre ei sunt la lotul naţional. Nu este o formaţi de călcat în picioare. Anul trecut, când noi am ieşit vicecampioni, ei au cucerit medaliile de bronz. Am avut mai mereu meciuri grele cu ei. Ne bucurăm că am debutat cu o victorie şi ne menţinem astfel în cursa pentru câştigarea titlului naţional, care este obiectivul nostru. Cu acest succes, avem 14 victorii la rând în sezonul de faţă, dintre care zece în sezonul regulat şi trei la turneul semifinal. Contra Stelei avem trei victorii: două în campionat (acasă şi în deplasare)şi una la faza semifinală”, a declarat Nicolae Radu Mocanu.

Din grupa Cleopatrei mai face parte Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii. Cealaltă serie e formată din CSA CSS Steaua Bucureşti, RCM U Vest Timişoara şi CSS Gura Humorului. Primul meci din această grupă a fost, ieri, Steaua - Timişoara 38-22. În continuare, programul este următorul: mâine - Câmpia Turzii - Cleopatra (de la ora 10.00), Gura Humorului - Steaua (de la ora 11.15); vineri - Flamingo - Câmpia Turzii (de la ora 10.00), Timişoara - Gura Humorului (11.15). Duminică, sunt programate meciul pentru locurile 5-6 (ora 09.00), finala mică (ora 10.15) şi finala mare (ora 11.30).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii