Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ciclist din Valu lui Traian Mihnea Harasim a reușit dubla în Campionatele Naționale de Șosea. „Și nu ne oprim aici!“ (galerie foto)

ro

27 Aug, 2021 00:00 3027 Marime text
 

 
  • La întrecerea desfășurată la Sălacea, Mihnea Harasim s-a impus atât la contratimp, cât și în proba de fond, în întrecerea juniorilor.
  • Performanța sportivului a fost subliniată și pe pagina de Facebook a Primăriei Valu lui Traian.
  • Înainte de Campionatele Naționale, o parte dintre cei mai buni juniori din România, printre care și Mihnea Harasim, au participat la ediția 50 din Belgrade Trophy Milan Panić.
  
Noi rezultate deosebite la ciclism pentru rutierul Mihnea Harasim, care e din comuna Valu lui Traian, județul Cosntanța, iar în competițiile interne reprezintă ACS Bike Squad.
 
La Sălacea, în județul Bihor, s-au desfășurat Campionatele Naționale de Șosea, iar printre remarcați s-a numărat și Mihnea Harasim, care a reușit dubla, impunându-se atât la contratimp, cât și în proba de fond, în întrecerea juniorilor. „Când familia, echipa, prietenii și toți susținătorii se combină pentru a crea ceva savuros, nu iese vreo ciorbă, pentru cei care se așteptau să zic asta, iese mai degrabă un rezultat extrem de satisfăcător și care te lasă chiar cu un gust dulce pe buze. Dubla de la Campionatele Naționale de Șosea reprezintă pentru mine începutul unei perioade în tricolorul românesc. Toată susținerea voastră a făcut diferența, mulțumesc tuturor! ..și nu ne oprim aici, eu și ingredientele de mai sus suntem pregătiți să țintim la mai mult“, a fost mesajul lui Mihnea Harasim.

„Suntem mândri de tine!“

Performanța sportivului a fost subliniată și pe pagina de Facebook a Primăriei Valu lui Traian. „Dragi vălureni, îl mai țineți minte pe tânărul pasionat de biciclete? De la o simplă pasiune, Mihnea Harasim, a reușit la doar 17 ani să transforme această pasiune în performanță. Haideți să-l cunoaștem pe tânărul vălurean mai bine! În prezent are 17 ani și încă din copilărie ciclismul este o pasiune pentru el, iar în 2018 a fost cooptat în echipa belgiană «Cannibal Cycling Team» - un proiect care selectează tinerii cicliști din întreaga europă. Proba lui preferată și la care dorește să cucerească cât mai multe premii este proba contratimp. Devotamentul, munca, pasiunea și ambiția tânărului vălurean au fost răsplătite în aceasta vară, Mihnea reușind Dubla la Campionatul Național de Șosea. Felicitări, Mihnea! Ne bucurăm să avem printre noi un tânăr talentat, muncitor, ambițios care aduce bucurie în sportul românesc și Mihnea trebuie să știe ca în vălureni va găsi mereu un sprijin! Mihnea, suntem mândri de tine și îți dorim mult succes în continuare!“, menționează sursa citată.

 
Pe podium și la Belgrade Trophy Milan Panić

 
Înainte de Campionatele Naționale, o parte dintre cei mai buni juniori din România, printre care și Mihnea Harasim, au participat la ediția 50 din Belgrade Trophy Milan Panić. „Munca de echipă și seriozitatea lor au adus României un loc 2 în clasamentul general, prin Mihnea Harasim“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Ciclism. „Dacă săptămâna trecută eram supărat că un rezultat bun mi-a scăpat printre degete și mi-am promis atunci că data viitoare voi face minim un top 10, țin să mă laud acum că sunt un om de cuvânt. Cel puțin de data asta. Belgrade Trophy Milan Panić UCI 2.1 a însemnat pentru mine prima medalie din carieră într-o cursă UCI. Locul 2 în clasamentul general, locul 3 în etapa de contratimp și locul 3 în prima etapă de șosea. Un mare mulțumesc susținătorilor mei, staff-ului de nota 10 și colegilor care și-au donat wattii pentru mine. Love you all! ...nu vreau să deranjez pe nimeni, însă tricoul ăsta alb parcă stă pe mine mai bine decât oricare altul“, a punctat și Mihnea Harasim.
  
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Mihnea Harasim)
 
Citește și:

„O lecție de bunătate”
Surpriză pe două roți pentru ciclistul campion Mihnea Harasim, din Valu lui Traian
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii