Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Hagi FC Viitorul, trei înfrângeri la rând în Liga 1. A pierdut şi cu nou-promovata Sepsi Sf. Gheorghe (galerie foto)

ro

07 Aug, 2017 00:00 1257 Marime text
Angrenată pe două fronturi, cupe europene şi campionat, FC Viitorul, campioana României, a înregistrat, sâmbătă, a treia înfrângere la rând (din patru meciuri) în Liga 1, cedând şi la Braşov, pe terenul nou-promovatei Sepsi Sf. Gheorghe. Gazdele s-au impus cu 1-0, graţie golului lui Hadnagy, din minutul 90+2. 
 
Deznodământul partidei ar fi putut fi altul, dacă oaspeţii nu iroseau două şanse uriaşe în situaţie de unu la unu cu portarul, prin Dumitrescu (în minutul 55) şi Coman (în minutul 88). Din minutul 78, FC Viitorul a evoluat în inferioritate numerică, după ce fundaşul central Boli a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
 
Sepsi Sf. Gheorghe (antrenor, Valentin Suciu) a jucat cu: Niczuly - Răduţoiu, Oros, Ursu, Grecu - Ghinga, Thiaw - Papsys (58 Huiban), Cl. Herea (90 Mitra), P. Petre - Hadnagy (90+4 Burlacu). FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) a mizat pe: Rîmniceanu - Rădoi, Hodorogea, Boli, Ganea - Ciobanu, Mladen, Dumitrescu (58 Cicâldău) - Eric (68 Nedelcu), Ţucudean, Ov. Herea (68 Coman). 

„Nu suntem lucizi în faţa porţii“ 

„E un moment greu pentru noi. După un an cu realizări, vin şi astfel de momente, care trebuie analizate cu toată responsabilitatea, astfel încât, uşor-uşor, să ne revenim şi să ne gândim la campionat, bineînţeles, fără să neglijăm şi celelalte lucruri. E greu de jucat din trei în trei zile. Sunt situaţii noi în care ne aflăm, trebuie să ştim să trăim cu această presiune şi cu exigenţă. Altfel vom ajunge să pierdem în continuare meciuri, de maniera în care am cedat în disputa cu Sepsi sau cu Dinamo, controlând jocul şi având ocazii. Meritam mult mai mult din aceste două confruntări. Felicitări lui Sepsi, a speculat ce a avut. Noi ne-am creat ocazii, dar nu suntem lucizi în faţa porţii. Trebuie să găsim soluţia. Cei puternici trebuie să ştie să iasă din asemenea momente dificile. Vom vedea. Ceva trebuie schimbat. Va fi un an foarte greu şi i-am avertizat pe jucători imediat după ce am câştigat campionatul. Trebuie să ştii să trăieşti ca un campion dacă vrei să rămâi sus în ierarhie. Va fi mult mai greu să ne menţinem în top. Va fi un an de suferinţă, am avut dreptate. Lucrurile nu sunt uşoare“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. 

Marţi, întâlnesc FC Voluntari

În patru meciuri de campionat, FC Viitorul are o victorie şi trei înfrângeri, acumulând până acum trei puncte (golaveraj 3-4). Pentru echipa constănţeană urmează disputa cu FC Voluntari, din etapa a cincea a Ligii 1. Meciul este programat marţi (8 august), de la ora 18.45, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii