Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:32 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce condiţii trebuie să îndeplinească aspiranţii la şefia AJF Constanţa

ro

28 Feb, 2014 00:00 1165 Marime text
Persoanele care doresc să candideze la funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, potrivit articolului 36 din Statutul AJF („Alegerea şi mandatul preşedintelui”): să aibă cetăţenie română; să nu fi suferit condamnări penale privative de libertate (în acest scop, candidaţii au obligaţia de a prezenta cazierul judiciar, eliberat cu cel mult zece zile anterior depunerii); să nu fi fost declarate persona non grata de către Adunarea Generală a FRF / AJF; să aibă vârsta maximă de 70 de ani (împliniţi). Vechiul statut prevedea încă două condiţii, la care s-a renunţat însă, prin votul Adunării Generale Extraordinare a AJF Constanţa. Astfel, candidaţilor nu li se mai cere să aibă studii superioare finalizate sau în curs la momentul depunerii dosarului de candidatură şi nici să fi îndeplinit, pentru o perioadă de minimum patru ani, una dintre următoarele funcţii: preşedinte sau vicepreşedinte AJF / LPF / FRF, preşedinte al unei comisii permanente din cadrul AJF / LPF / FRF sau preşedinte de club / asociaţie, indiferent de nivelul de competiţie. Preşedintele în exerciţiu al AJF Constanţa este Vasile Mihu. Alegerile se vor desfăşura în acest an.      

Ti-a placut articolul?

Comentarii