Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cătălina Ponor, o faristă pur-sânge“ Super-campioana din Constanţa, oaspete de seamă la SSC Farul - Voinţa Valu lui Traian (galerie foto)

ro

28 Apr, 2017 00:00 4778 Marime text
Liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, va susţine sâmbătă, 29 aprilie, pe teren propriu, meciul cu Voinţa Valu lui Traian, din etapa a 27-a a campionatului.
 
Partida este găzduită de stadionul „Voinţa“ din Complexul Sportiv „Badea Cârţan“, de la ora 14.00. SSC Farul conduce în clasament cu 75 de puncte (având zece lungimi avans faţă de a doua clasată, Viitorul Fântânele), după 25 de victorii şi un eşec în 26 de meciuri. De cealaltă parte, Voinţa Valul lui Traian se află pe poziţia a 17-a (penultima), cu 20 de puncte. 

„Suntem în grafic“ 

Ion Barbu, antrenor al SSC Farul, alături de Gică Mina, Viorel Farcaş fiind director tehnic, nu crede că echipa constănţeană va avea probleme cu echipa din Valu lui Traian. „M-am înşelat o singură dată, la partida cu Gloria Băneasa. Vrem ca până la finalul campionatului să nu mai comitem paşi greşiţi. Încercăm în meciurile care au mai rămas de jucat să găsim cea mai bună formulă de echipă pentru meciurile de baraj. Suntem în grafic. În ultimele patru etape, nu am primit gol. Mai avem de jucat opt meciuri plus dubla de baraj, de care cred că vom trece cu brio. Ţinta noastră este barajul, dar tratăm cu seriozitate şi faza locală a Cupei României“, a arătat Ion Barbu. 

Lipseşte Florin Pătraşcu 

Sâmbătă, SSC Farul va fi lipsit de căpitanul Florin Pătraşcu (suspendat), în vreme ce Alin Mazilu şi Alexandru Grigoraş se confruntă cu probleme de sănătate, dar se speră în recuperarea lor până la startul meciului. Absent mai mult timp din pricina unei accidentări, portarul Raul Gonzalez se pregăteşte normal. 

Au înscris rapid, iar apoi s-au relaxat 

„În ultimele două etape, ne-am impus la limită, dar scorul putea fi mult mai mare. Am înscris însă rapid, iar apoi a intervenit o stare de relaxare. Partida cu Valu lui Traian e aparent uşoară, dar trebuie să o tratăm cu seriozitate. Vom încerca să nu mai avem emoţii în privinţa rezultatului, încă de la pauză. Suntem în creştere în ce priveşte jocul, ne creăm foarte multe ocazii, dar suferim puţin la finalizare, unde nu avem limpezimea necesară. Sunt sigur însă că vom rezolva şi această problemă“, a spus şi portarul Vlad Neagu. 

Exemplu de sportivitate şi de valoare 

Startul partidei va fi dat simbolic de gimnasta Cătălina Ponor, de la CS Farul, multiplă campioană olimpică şi europeană şi medaliată mondială. Anunţul a fost făcut de un alt reprezentant de seamă al sportului constănţean, campionul olimpic la lupte Ion Draica, preşedinte de onoare al SSC Farul.
 
„Cătălina este o faristă pur-sânge şi menţine în atenţia întregii lumi brandul Farul, prin performanţele sale deosebite. Sper să avem audienţă maximă. Haideţi să o primim cum se cuvine, cum merită, la meciul de sâmbătă! Este un exemplu de sportivitate şi de valoare pe care trebuie să-l impunem, atât echipei, cât şi oamenilor care o susţin“, a declarat Ion Draica, care a mai spus: „Obiectivul nostru principal, pe care trebuie să-l tratăm cu toată atenţia, e câştigarea barajului şi promovarea în Liga a 3-a, dar şi celelalte competiţii în care suntem angrenaţi ne provoacă“.

Ce şi-a fixat, ca lege, SSC Farul

În ce priveşte incidentele de la partida HC Dobrogea Sud - Dinamo, SSC Farul şi-a precizat poziţia prin intermediul unui comunicat, dar şi Ion Draica a făcut o declaraţie. „În ultimele şedinţe ale SSC Farul, am stabilit modul nostru de a trata Constanţa, constănţenii şi sportul în general. Aceste exprimări şi comportamente nu ne caracterizează şi nu vom lua parte la ele. Ne delimităm de ce s-a întâmplat ieri (n.r. miercuri), care nu are nicio legătură cu spiritul şi clubul nostru. Ne-am fixat ca regulă de bază, ca lege, să avem un comportament pur sportiv, civilizat, în toate exprimările noastre, indiferent că sunt pe teren, în tribună sau în afara ei. Vreau să aveţi încredere că vom sancţiona cu toată răspunderea orice derapaj de la această linie“, a spus Ion Draica. 

Etapa începe astăzi 

Meciul de juniori SSC Farul - Voinţa Valu lui Traian se va disputa tot sâmbătă, de la ora 12.00. Celelalte partide ale rundei se joacă după programul: astăzi - CS Năvodari - CS Mihail Kogălniceanu (15.30 / 17.30), Unirea Topraisar - Farul Tuzla (15.30 / 17.30); sâmbătă, 29 aprilie - CS Agigea - Victoria Mihai Viteazu (ora 11.00 - juniorii, ora 13.00 - seniorii), CS Eforie - Gloria Albeşti (12.00 / 14.00), Viitorul Fântânele - Ştiinţa Poarta Albă (11.00 / 13.00), Sparta Techirghiol - Portul Constanţa (12.00 / 14.00), CSO Ovidiu - Gloria Băneasa (12.00 / 14.00) şi CFR Constanţa - Avântul Comana (11.00 / 13.00). 

Clasamente 

Clasamentele sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 75p, 2. Fântânele - 65p, 3. Năvodari - 62p, 4. Agigea - 55p, 5. Eforie - 47p, 6. Băneasa - 43p, 7. Albeşti - 38p, 8. Mihai Viteazu - 36p, 9. Ovidiu - 36p, 10. Techirghiol - 35p, 11. Poarta Albă - 30p, 12. Portul - 27p, 13. Mihail Kogălniceanu - 24p, 14. Comana - 24p, 15. Topraisar - 22p, 17. Tuzla - 21p, 17. Valu lui Traian - 20p, 18. CFR - 16p; la juniori - 1. Năvodari - 70p, 2. Portul - 67p (un meci în minus), 3. Fântânele - 61p, 4. Agigea - 54p, 5. SSC Farul - 50p, 6. Mihail Kogălniceanu - 48p, 7. Albeşti - 44p, 8. Ovidiu - 43p, 9. Topraisar - 43p, 10. Mihai Viteazu - 38p, 11. Techirghiol - 30p, 12. Valu lui Traian - 29p, 13. Băneasa - 29p, 14. Comana - 27p, 15. CFR - 20p, 16. Poarta Albă - 16p, 17. Eforie - 11p (un meci în minus), 18. Tuzla - 0p.
 
Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanţa; 2 - Facebook (Lotul feminin de gimnastică al României); galerie - ZIUA de Constanţa 

Citeşte şi:

Incidente la meciul HC Dobrogea Sud - Dinamo: „Ne deranjează că a fost invocat din nou numele Farului”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii