Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:26 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Anghel dă semnalul pentru a treia victorie Săgeata joacă mâine la Năvodari cu Unirea Slobozia

ro

12 Sep, 2014 00:00 1155 Marime text
Vice-lidera (cu şase puncte din două meciuri) a seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal, Săgeata Năvodari, întâlneşte mâine, de la ora 11.00, pe teren propriu, Unirea Slobozia, în etapa a treia a campionatului. Echipa ialomiţeană ocupă poziţia a opta în ierarhie, cu două puncte.
 
„Întâlnim o echipă foarte omogenă, ai cărei fotbalişti evoluează de mult timp împreună. E bine organizată şi încearcă să joace frumos. Nu ne va fi uşor, având în vedere că trecem prin trei meciuri într-o săptămână, iar marţi am jucat 120 de minute, dar ce a fost e istorie şi ne gândim doar la partida de sâmbătă. Aceste zile au fost dedicate refacerii. Ca să câştigăm, ne trebuie agresivitate, o bună acoperire a terenului din punct de vedere defensiv şi multe ocazii în atac. Vreau mult de la atacanţii noştri laterali. Am ştiut pentru ce am insistat, şi eu şi conducerea clubului, să-l aducem înapoi pe Guerra, pentru că-l cunoşteam şi ştiam că e un jucător de valoare. Nu ne putem pune însă speranţele numai în el. Sperăm să marcheze în continuare şi să facă asta cât mai mulţi jucători. Pentru sâmbătă, m-ar mulţumi victoria, obţinută indiferent de manieră. Sigur, dacă şi jocul va fi unul foarte bun, ar fi perfect. Cu Farul, am dominat 80% din meci. Şi Farul, şi Baloteşti m-au surprins plăcut, au încercat să facă meciuri bune. Trebuie să ne obişnuim cu această situaţie, pentru că toţi vor să ne bată. Sâmbătă, ne lipseşte Pătraşcu, dar sunt convins că cine-l va înlocui o va face foarte bine“, a declarat Cătălin Anghel, antrenorul principal al Săgeţii.

Călin Albuţ - „Sper şi cred că vom câştiga“

„Toate meciurile sunt importante, pentru că regulamentul s-a schimbat, iar acum intri în play-off cu punctajul total din sezonul regulat. Sper şi cred că vom câştiga, deşi Unirea e un adversar dificil, iar în campionatul trecut a făcut o figură frumoasă. Şi cu CS Baloteşti, şi cu Farul credeam că vom avea meciuri mai accesibile, dar nu a fost aşa. Dacă nu punem osul la bătaie, toate meciurile vor fi foarte grele. Ne poate încurca orice adversar. În lupta pentru promovare, depinde numai de noi. Suntem la egalitate de puncte cu Academica Argeş, dar e abia începutul campionatului. Se poate întâmpla orice. Va accede în Liga I echipa care e cea mai bine organizată din toate punctele de vedere. Deocamdată, ne batem noi, Academica şi FC Voluntari, deşi aceasta din urmă nu a declarat oficial. Pe parcurs, pot apărea însă şi surprize. Deşi sunt nou la echipă, mă înţeleg bine cu toţi colegii, pentru că fotbalul e la fel peste tot. Am o comunicare bună cu toţi colegii, în special cu fundaşii, pentru că de ei sunt mai aproape în timpul meciului“, a spus şi portarul Călin Albuţ.

Ti-a placut articolul?

Comentarii