Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:59 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioana europeană Georgiana Dudoglu îşi serbează ziua de naştere

ro

07 Mar, 2014 00:00 2214 Marime text
Triplă campioană europeană de junioare II, performanţă realizată anul trecut, în Lituania, la Klaipeda, unde a stabilit şi trei recorduri continentale, halterofila constănţeană Georgiana Dudoglu sărbătoreşte astăzi împlinirea vârstei de 16 ani. Sportiva antrenată de Angheluş Beşleagă reprezintă în competiţii Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” şi CS Farul, iar pe 17 martie va participa, la Bucureşti, la calificările pentru etapa finală a Campionatului Naţional de juniori II şi la Cupa României. Întrecerea este decisivă pentru stabilirea lotului României care va participa la Campionatul European de la Ciechanow (Polonia), întrecere care se va desfăşura între 26 aprilie şi 3 mai. La rândul ei, competiţia din Polonia asigură biletele pentru Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing (China). „Georgiana este în formă şi sperăm să realizăm rezultate deosebite la Naţionale, iar apoi la Europene”, a declarat Angheluş Beşleagă. Georgiana Dudoglu este multiplă campioană şi medaliată naţională, iar în palmares deţine şi un loc şase la Campionatul Mondial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii