Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bravo, Simona! Constanţa şi întreaga Românie o aplaudă pe Simona Halep pentru performanţa de la Roland Garros (galerie foto)

ro

09 Jun, 2014 00:00 1561 Marime text
Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep este artizanul unei performanţe fabuloase, cum nu s-a mai pomenit în ultimii 34 de ani în România: finală la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros. La numai 22 de ani, Simona a avut o evoluţie de vis la Paris, unde nu a cedat decât în finală, şi acolo la mare luptă, rusoaica Maria Şarapova luptând din greu pentru titlu. Aflată pe locul 4 WTA şi cap de serie numărul patru la Roland Garros, Halep a fost învinsă în trei seturi, cu 6-4, 6-7, 6-4 de numărul 8 mondial şi a şaptea favorită a turneului. Mică de statură faţă de majoritatea adversarelor sale (Şarapova o întrece cu 20 de centimetri), Simona a fost, în schimb, un munte de ambiţie. Finala din acest an de la Roland Garros a fost cea mai spectaculoasă şi mai echilibrată din ultimii 13 ani şi una dintre cele mai lungi din istorie (a durat trei ore şi două minute).

De asemenea, pentru prima dată din anul 2001, finala s-a decis în trei seturi. 15.000 de spectatori au asistat la meci. Printre aceştia, s-au numărat şi prim-ministrul României, Victor Ponta, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, fostul tenismen Ion Ţiriac şi George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis. Membrii familiei Simonei, prietenii şi apropiaţii acesteia şi cei din echipa tehnică au purtat tricouri roşii, pe care era inscripţionat mesajul „Allez, Simona!“. „Am avut două săptămâni incredibile la Paris. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Nu voi uita niciodată acest meci. Sper să mai joc finale de Grand Slam. Maria Şarapova este o mare campioană şi merită trofeul. Cred că a fost un meci bun şi o finală frumoasă. Sunt mulţumită că am rezistat atât de mult pe teren. Atmosfera a fost incredibilă. Am plâns puţin la final, dar apoi mi-am dat seama că trebuie să zâmbesc“, a spus Halep.

Este noul număr trei mondial

Graţie calificării în ultimul act la Roland Garros, Simona va urca de astăzi un loc în clasamentul WTA, ajungând pe poziţia a treia, un nou record pentru ea şi pentru România. Pentru rezultatele de la Paris, constănţeanca a primit 825.000 de euro şi 1.300 de puncte WTA. Premiul Mariei Şarapova a constat în 1.650.000 de euro şi 2.000 de puncte WTA. „A fost cea mai grea finală din viaţa mea“, a recunoscut Şarapova meritul Simonei Halep. Prin triumful de la Roland Garros (al doilea din trei finale consecutive), rusoaica, redutabilă pe zgură, a ajuns la cinci trofee de Mare Şlem câştigate. Experienţa îndelungată pe care o are i-a permis să pună în practică, în meciul cu Halep, un adevărat război psihologic. A întârziat foarte mult punctele pe serviciul ei, profitând şi de lipsa de reacţie a arbitrului, care a fost criticată vehement de specialiştii din tenis.

S-a întors acasă

Simona Halep a revenit aseară în ţară, iar după aterizarea pe aeroportul „Henri Coadă” a fost primită, alături de părinţi, în salonul prezidenţial. „Trăiesc momente deosebite. Mă bucur că sunt româncă. Am fost aproape de victorie, dar nu pot fi tristă, pentru că am disputat prima mea finală de Grand Slam. Mi s-a împlinit un vis din copilărie. Prezenţa în ultimul act de la Roland Garros mi-a dat mare încredere. Sper să disput şi finala de la Wimbledon”, a declarat Simona. La ieşirea din aeroport, jucătoarea de tenis a fost aşteptată de mulţi suporteri, peste 200. Aceştia i-au scandat numele, iar Simona le-a oferit autografe şi s-a fotografiat cu ei.

Sursa foto: rolandgarros.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii