Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bravo, băieţi! Se vede că aveţi sânge de campioni!“ Luptătorii de la Gethika Team Constanţa, antrenament la bustul gol, în zăpadă (galerie foto)

ro

14 Feb, 2018 00:00 4732 Marime text
Căderea de nea de la Constanţa, de zilele trecute, nu i-a ţinut în sală pe luptătorii de la Gethika Team Constanţa, antrenorii Nicu Vasiliu scoţându-i afară, în zăpadă, pentru o scurtă sesiune de pregătire

În urmă cu patru ani, la Mereni, pe o vreme de iarnă şi mai aprigă decât cea care a fost acum la Constanţa, Nicu Vasiliu a programat o parte a antrenamentului elevilor săi într-un cadru special. Afară, în ger. Mai mult, pentru câteva minute, luptătorii s-au pregătit în picioarele goale! Acum, când la Constanţa ningea, cei mai mari dintre luptătorii de la Gethika Team au ieşit afară în bustul gol, iar cei mici, în kimono şi cu fesurile pe cap. Toţi şi-au păstrat însă încălţările. Au avut parte de o experienţă de neuitat.
 
Afară ningea, iar în sala din Km 5 a Gethika Team era antrenament de Ashihara Karate. Nicu Vasiliu a considerat că e un moment bun ca elevii săi să aibă parte de o scurtă sesiune specială de pregătire. Cei mai mari au „mirosit“ ce urma să se întâmple. „Se aşteptau să ieşim afară, după ce au văzut că i-am pus pe toţi să facă o încălzire puternică în sală. Am zis că o călire mică nu strică. Sporeşte imunitatea şi aşa mai departe. Au reacţionat frumos, deşi cei mici la început s-au speriat. Pe ei i-am lăsat cu kimonourile, iar pe cap au avut fesuri. În schimb, pe cei mari i-am scos la bustul gol. Toţi au făcut alergări, apoi un mic antrenament specific, de cinci - zece minute, iar totul s-a finalizat cu o bulgăreală, atât cât s-a putut. Întrucât zăpada se topea, iar pe jos era cam apă, nu i-am pus pe copii să se şi descalţe. Toţi au rămas cu încălţările în picioare. Dacă era zăpada mai mare, era altceva. Am prins aşa ceva acum câţiva ani, la Mereni, unde în unele locuri era de aproape jumătate de metru. Atunci a meritat, au stat trei minute afară, în picioarele goale“, a declarat Nicu Vasiliu, care, dacă va mai avea prilejul, va repeta pregătirea în zăpadă cu elevii săi. 

A dobândit centura neagră la numai 16 ani 

Luptătorii de la Gethika Team care au ieşit afară la bustul gol, deja consacraţi în Ashihara Karate (cu titluri şi medalii mondiale şi naţionale în palmares), au fost Robert Andrei Drăgănoiu (a dobândit centura neagră la numai 16 ani!), Ştefan Macsiniuc, Adin Gani, Marian Valentin Badea, Sebi Cârciumaru, Ionuţ Toma, Alexandru Lungu (instructor la grupa copiilor) şi Teodor Răibuleţ. La scurtul antrenament din zăpadă au participat şi trei fete, Georgiana Mihai (instructor la grupa de fete), Adriana Dincu şi Bianca Geană, iar dintre cei mici nu au lipsit Eduard Drăgănoiu, Eduard Gavrilă, Andreas Tămaş, Darius Cochină, Nicola Karadzhov sau Vişan Damian.

Botezul celor mici

„Adevăraţi sportivi, felicitări!“, „Bravo, băieţi, se vede că aveţi sânge de campioni!“, „Foarte frumos! Vă salut, băieţi! Osu!“, „Aşa s-a călit oţelul! Bravo, sunteţi cei mai tari!“, „Aşa, ca ruşii! Bravo, băieţi!“, „Căliţi!“ sau „Nu uitaţi loţiunea de soare!“, au primit aprecieri pe o reţea de socializare luptătorii. În afară de câţiva dintre cei mari, care au participat, în 2014, la mini-antrenamentul de la Mereni, ceilalţi s-au aflat pentru prima dată într-o asemenea ipostază, să iasă la pregătire pe zăpadă. „A fost un fel de botez al lor“, a râs Nicu Vasiliu, care a ieşit şi el afară la bustul gol, alături de elevii săi.

Competiţie de Ashihara Karate la Constanţa 

Pe 3 martie a.c., Gethika Team va organiza la Constanţa ediţia a treia a întrecerii „Satori Cup“ la Ashihara Karate. Întrecerea va fi găzduită de Complexul Sportiv „Tomis“ (strada Flămânda nr. 11) şi va începe la ora 9.00. Luptătorii vor concura la kata individual şi sincron pe echipe.
 
Sursa foto: Facebook 
 
Citeşte şi:
 
Războinici adevăraţi Spartanii Constanţei s-au antrenat în zăpadă, în picioarele goale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii