Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Box Florentin Niculescu și Erson Huseim, pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

28 Mar, 2022 00:00 3528 Marime text

 
  • Erson Huseim a avut parte în semifinală de un adversar redutabil, Cosmin Gârleanu, fost campion mondial de juniori, vicecampion european Under-22 și participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
 
Cupa României la box pentru seniori, întrecere care s-a disputat la Piatra Neamț, le-a adus două medalii sportivilor de pe litoral. Florentin Niculescu (CS Năvodari) a cucerit argintul, iar Erson Huseim (CS Farul Constanța) a urcat pe treapta a treia a podiumului.
 
Competiția a fost criteriu de selecție pentru lotul național al României care se pregătește să participe la turneul internațional „Centura de Aur”, de la Tg. Mureș, între 4 și 9 aprilie și Campionatul European programat în Azerbaidjan, în luna mai. Pregătit de Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu, Florentin Niculescu a concurat la categoria 67 (la care e campion național en-titre), iar în finală l-a întâlnit pe Andrei Musteț, de la Jiul Jiul Rovinari. Arbitrul l-au declarat învingător pe pugilistul de la Jiul, scor 4-1, însă tabăra lui Florentin Niculescu consideră că verdictul nu a fost conform cu cele petrecute în ring, iar victoria ar fi trebuit să-i aparțină acestuia. Următoarea competiție pentru boxerul de la CS Năvodari este „Centura de Aur”.
 
Erson Huseim a evoluat la Piatra Neamț la categoria 51 kg, iar în semifinală a avut parte de un adversar redutabil, Cosmin Gârleanu, de la CS Hunedoara, fost campion mondial de juniori, vicecampion european Under-22 și participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Gârleanu l-a învins pe Huseim la puncte, scor 5-0. „Nu s-a pus problema victoriei, dar Erson a făcut un meci onorabil“, a declarat Marcelică Tudoriu, antrenorul lui Erson Huseim. Luna trecută, boxerul farist a devenit vicecampion național la categoria 51 kg, la Under-22, la competiția de la Brașov. Pe parcursul competiției, pugilistul a susținut trei partide, iar în finală s-a confruntat cu un adversar de la Ploiești, care s-a impus la puncte.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: captură Youtube și Facebook (Federația Română de Box)
 
Citește și:

Box
Erson Huseim, de la Farul Constanța, vicecampion al României. Ștefan Panaitescu, de la CS Năvodari, medalie de bronz (GALERIE FOTO)

 
Boxerul Florentin Niculescu, un nou titlu de campion naţional
„Nu le-a lăsat nicio speranță mai tinerilor săi adversari“ (GALERIE FOTO)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii