Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Box feminin Campioana Amalia Niţă, din Lumina, a câştigat „Provocarea Panterei”. „Juratul” Sorin Tănăsie, impresionat

ro

18 May, 2021 00:00 6681 Marime text
  • Amalia Niţă reprezintă în competiţii CSM Danubiu Tulcea, însă de loc e din comuna constănţeană Lumina.
  • Demarat pe pagina de Facebook a Federației Române de Box, concursul „Provocarea Panterei“ a pus la bătaie o pereche de mănuşi de box unicat.
  • Amalia Niţă este redutabilă în ringul de box, dar şi o elevă deosebită.
 
Tânăra campioană la box feminin Amalia Niţă, legitimată la CSM Danubiu Tulcea (antrenor, Ştefan Simion), dar originară din comuna constănţeană Lumina, lasă o impresie deosebită atât în ring, la concursuri, cât şi la antrenamente.
 
Sportiva e la fel de dedicată şi ia în serios toate provocările cu care se confruntă, competiţionale sau nu. Pentru ea, boxul şi sportul au devenit un mod de viaţă, i-au intrat în sânge, iar tot ce are legătură cu nobila artă a pugilatului pentru tânăra din Lumina este literă de lege. Astfel că a tratat cu mare seriozitate şi concursul „Provocarea Panterei“, demarat pe pagina de Facebook a Federației Române de Box şi care a pus la bătaie o pereche de mănuşi de box unicat. Iar câştigătoarea, desemnată de cunoscutul campion Sorin „Pantera” Tănăsie, a fost nimeni alta decât Amalia Niţă! „Sorin Tănăsie, cel care a fost și sursa de inspirație a acestui concurs, a fost cel care a desemnat câștigătorul: Amalia Niță (Danubiu Tulcea). «Are ceva al ei fata asta, o ambiție și o tenacitate care te conving să mizezi pe ea că va ajunge o mare sportivă. Am ținut cont și de corectitudinea execuțiilor, nu numai de numărul loviturilor», și-a motivat decizia «juratul» Sorin Pantera Tănăsie. Felicitări, Amalia, mănușile unicat sunt ale tale!”, s-a arătat pe pagina de Facebook a FRB. 
 

„Îți stă bine cu AURiu!”

 
Valoroase cât o medalie de campioană, mănuşile au ajuns deja la Amalia şi au fost puse la loc de cinste în vitrina cu trofee a sportivei. „Mănușile speciale pentru câștigătoarea concursului «Provocarea Panterei - Omoară sacul în 5 secunde» au ajuns la Amalia Niță. Felicitări, Amalia! Îți stă bine cu AURiu!”, a fost admirată sportiva, pe pagina de Facebook a FRB. „Mulţumim Federaţiei Române de Box şi maestrului Sorin Pantera Tănăsie pentru un așa cadou! Sport = Sănătate. Boxul este un stil de viață!”, a fost mesajul tatălui Amaliei. În această perioadă, sportiva, care e componentă a lotului naţional, se pregăteşte în vederea participării la Campionatul European pentru junioare din Georgia. 
 

9,78, media generală din clasa a VII-a 

 
Amalia Niţă este redutabilă în ringul de box, dar şi o elevă deosebită. Familia sportivei se mândrește cu ea, sub toate aspectele. „Mândru de fata mea! Medie generală clasa a VII-a - 9,78! Școală + Sport = minte sănătoasă în corp sănătos“, a fost mesajul din 2020 al tatălui tinerei. Amalia e prietenă foarte bună cu nota 10, strângând multe calificative maxime în carnetul de elev. Tânăra campioană a evoluat şi la cluburi din judeţul Constanţa, precum CS Năvodari şi CS Medgidia, peste tot având rezultate de top. De curând, a realizat o nouă performanţă la box, obţinând medalia de aur la Cupa României, în întrecerea junioarelor. Competiţia s-a disputat la Sibiu, iar Amalia a concurat la categoria 66 kg.
 

A intrat în istoria boxului medgidian

 
Tânăra din Lumina a cucerit primul titlu de campioană națională la box feminin din istoria Medgidiei, însă a avut victorii răsunătoare şi la kickboxing. „2019 memorabil! Anul în care Amalia Niță obține primele titluri naționale din istoria boxului feminin medgidian. Februarie - Medalie de aur la Cupa României 48 kg. Septembrie - Medalie de aur la Campionatul Național la categoria cadete, 50 kg. Octombrie - A câștigat medalia de aur la Campionatul European de KickBoxing WKF. Noiembrie - Locul I la Cupa Keru Kento - K1. Este singura sportivă din țară care nu a fost învinsă de 4 ani, atât la Box, cât și la Kickboxing. În 2018, la competiția World Cup Judgement Day Internațional, Amalia Niță a devenit dublă campioană mondială la categoriile 45 si +55 kg la freestyle K1 light și freestyle kickboxing! Semi Kempo în 4 federații diferite. Mulțumiri tuturor antrenorilor care au contribuit la pregătirea ei. Felicitări părinților! Felicitări pentru performanțele obținute, Amalia!“, a fost mesajul CS Medgidia, de la începutul anului trecut.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Box, Cătălin Marian Niţă)
 
Citeşte şi:
 
Sportiva Amalia Niţă, din Lumina, pe locul întâi la Cupa României la box feminin

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii