Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:28 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bombardierul“ Ion Pascu l-a învins pe „MadMax“ la gala Dynamite Fighting Show

ro

07 Jul, 2018 00:00 2983 Marime text
O victorie şi două înfrângeri au înregistrat cei trei luptători constănţeni (Ion Pascu, Costin Mincu şi Raul Manoilă) care au evoluat, în Bucureşti, la Dynamite Fighting Show, eveniment pus în scenă de Cătălin Moroşanu, cel care a evoluat şi el, în main-event, contra lui Freddy Kemayo!
 
Cel mai bine cotat luptător român din MMA în momentul de faţă, Ion Pascu l-a întâlnit pe moldoveanul Maxim „MadMax“ Zaplîtni, într-un super-fight la categoria semigrea, dar pe reguli de K-1. S-a impus „Bombardierul“ Pascu, după trei reprize, prin decizie unanimă a arbitrilor. În ultimele secunde ale partidei, Pascu a fost la un pas de a-l face KO pe adversarul său, care, cu această ocazie, a pierdut primul meci din carieră. Născut la Constanţa, unde a debutat în lupte libere (cu regretatul antrenor Ion Bărbătei), Ion Pascu (36 de ani) se antrenează actualmente în Irlanda, la SBG Ireland, este pregătit de John Kavanagh, antrenorul lui Conor McGregor, şi a înregistrat mai multe victorii importante la MMA. 
 
Costin Mincu şi Raul Manoilă au pierdut meciurile susţinute. Mincu (27 de ani), de la Tai Shin Do Gym Academy Bucureşti (antrenor, Florin Mina), a evoluat tot la categoria semigrea, într-un duel al „lupilor tineri“, contra lui Mădălin Mogoş, în faţa căruia a cedat la puncte. Campion european de kickboxing în 2017, Costin are multe meciuri şi victorii în ringul profesionist, inclusiv la Superkombat, iar anul acesta, în aprilie, a câştigat la Constanţa centura mondială WKF în gala Oss Fighters.
 
De loc din Murfatlar, tânărul de 19 ani Raul Manoilă (fost handbalist), de la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa (antrenor, Marcel Ilaşcu), l-a avut ca adversar la Dynamite Fighting Show pe Alexandru Radnev, zis „Ghiaurul“, într-o veritabilă confruntare David vs Goliath, având în vedere că Manoilă are 2,05 metri, cu 25 de centimetri peste Radnev! După trei reprize, arbitrii au cerut o repriză suplimentară pentru a desemna câştigătorul, iar pe parcursul extra-round-ului Raul Manoilă a abandonat. Acesta se află la începutul carierei profesioniste în kickboxing. În acest an, a debutat şi în Superkombat, însă, lipsit de experienţa galelor de acest gen (înainte de confruntare, avea doar patru meciuri la profesionişti în palmares), Raul, zis „Micul Semmy Schillt“, nu i-a făcut faţă rutinatului Ion Grigore (37 de ani), venit din MMA, în faţa căruia a pierdut.
 
În main-event-ul Dynamite Fighting Show, Cătălin Moroşanu l-a învins pe Freddy Kemayo, ducând la 2-1 în favoarea sa scorul întâlnirilor directe.
 
Sursa foto: Facebook (Ion Pascu MMA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii