Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschetbaliștii Adrian Trandafir, Alexandru Liță și Daniel Mâinea continuă la BC Athletic Constanța

ro

04 Aug, 2018 00:00 1906 Marime text

Oficialii echipei masculine de baschet Athletic Constanța, care va evolua în sezonul 2018/2019 în prima ligă a României, a anunțat că trei dintre jucătorii de bază, Adrian Trandafir, Alexandru Liță și Daniel Mâinea, continuă la formația de pe litoral pentru cel puțin un an, prelungindu-și înțelegerile cu clubul.
 
„Adrian Trandafir continuă în Arena Gladiatorilor pentru cel puțin încă un sezon! Căpitanul Gladiatorilor din Tomis și-a prelungit înțelegerea cu echipa noastră! Adrian Trandafir este unul dintre jucătorii cu experiență în jurul cărora juniorii noștri s-au integrat în echipa mare de la U18 la Liga1 și acum Liga Națională! Adrian Trandafir face parte din nucleul de cinci la cinci fiind și jucător de bază în lotul de 3x3 cu care Baschet Club Athletic Constanța a abordat sezonul de Liga Națională de Baschet 3x3! Proaspăt tătic de gladiatoare, «Imaginea» își prelungește contractul cu Baschet Club Athletic Constanța!“, este mesajul referitor la Adrian Trandafir.
 
Despre Alexandru Liță se precizează: „A fost infuzia din apărare pe care echipa noastră s-a bazat în decursul sezonului trecut. Asigurându-și prezența la Turneul Final chiar în ultima etapă atunci când BC Athletic a învins CSU Știința București în Faza Semifinală, Alexandru Liță a avut o sarcină defensivă și mai grea în Turneul Final când echipa nu s-a mai putut baza pe Dani Mâinea, Bogdan Călin și apoi Jeremi Booth accidentați în meciurile de la Turneul Final! A fost printre cei mai eficienți jucători ai meciului pentru Athletic în victoria care a dus BC Athletic pe podiumul Turneului Final unde am terminat pe locul 3. Alexandru Liță a fost o prezență constantă în rotația echipei și a fost într-o permanentă creștere de formă. «Unsprezecele» nostru își prelungește contractul cu BC Athletic cel puțin pentru încă un sezon și continuă alături de noi în Arena Gladiatorilor din Tomis! Team is everything!“.
 
Daniel Mâinea a fost transferat în sezonul trecut și a semnat și el prelungirea înțelegerii cu Gladiatorii din Tomis. „Dani Mâinea este un jucător pe care BC Athletic s-a bazat atât în campionatul de baschet cinci la cinci, cât și în Liga Națională de Baschet 3x3 care se va încheia la începutul lunii august, pe 4 și 5 august la Târgu Jiu cu turneul final“, se arată pe pagina de Facebook a BC Athletic.
 
La turneul final, BC Athletic a fost repartizată în grupa D, alături de BC CSU Sibiu și BCMU CSM Pitești. Echipa constănțeană va susține primele două meciuri sâmbătă: de la ora 18.30 - cu Pitești, iar de la ora 20.50 - cu Sibiu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii