Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschetbalistele Anna Kelly şi Tia Wooten, transferate de Phoenix CSU Simona Halep Constanţa

ro

11 Feb, 2021 00:00 3037 Marime text
  • Anna Kelly, sportivă cu dublă cetăţenie, are 1,68 metri şi evoluează pe postul de conducător de joc. 
  • Tia Wooten a evoluat între 2014 și 2019 în SUA pentru Universitatea din Tennessee.
  • După absolvire, în calitate de jucător profesionist, Tia Wooten s-a mutat în Europa.
 
Phoenix CSU Simona Halep Constanţa a anunţat transferul a două baschetbaliste, Anna Kelly şi Tia Wooten, aceastea fiind primele mutări în lotul echipei de pe litoral după ce antrenor a devenit sârbul Miroslav Popov.   
 
Conducător de joc, Anna Kelly (foto) s-a născut în Kazakstan, dar a crescut și a studiat în Statele Unite ale Americii, având dublă cetățenie, americană și irlandeză. De altfel, ea face parte constant și din lotul echipei naționalei de baschet feminin a Irlandei, pentru care a evoluat încă de la reprezentativele de tineret. În cariera sa de jucătoare profesionistă, Anna Kelly a evoluat numai în Europa, pentru Visby Ladies (Suedia), Flippo Basket (Germania) și Spirou Basket Charleroi (Belgia).
 

Spirou Basket Charleroi, ultima sa formaţie

 
„După ce ne-am întărit banca tehnică, a venit acum momentul să anunțăm și primul transfer din noua etapă în care a intrat Phoenix CSU Simona Halep Constanța. Anna Kelly, în vârstă de 23 de ani, s-a alăturat formației noastre pentru a-și aduce contribuția la asaltul marii performanțe în baschetul din România. Cu o înălțime de 168 de cm, ea evoluează pe postul de conducător de joc, poziție din care a reușit o medie de 21 de puncte per meci și 3,5 asisturi per meci la ultima formație pentru care a evoluat, Spirou Basket Charleroi. Îi urăm mult succes în noua sa aventură și să sperăm să ne bucurăm împreună de cât mai multe succese în tricoul Phoenix CSU Simona Halep Constanța!”, se arată pe pagina de Facebook a Phoenix CSU Simona Halep.
 

Este extremă, dar poate evolua şi ca power forward 

 
În vârstă de 25 de ani, Tia Wooten este extremă, dar poate juca și pe postul de power forward, datorită calităților fizice pe care le are. Ea a evoluat între 2014 și 2019 în SUA pentru Universitatea din Tennessee.
 
„În ultimul său sezon petrecut la Tennessee State University Tigers, în care a fost promovată la echipa de senioare, ea a jucat în 28 de partide, având o medie de 13,8 puncte per meci și 6,8 recuperări per meci. De altfel, ea a reușit să înscrie cel puțin zece puncte în 21 din cele 28 de partide jucate”, precizează clubul de pe litoral.
 
După absolvire, în calitate de jucător profesionist, Tia Wooten s-a mutat în Europa, unde a evoluat în sezonul trecut pentru Riva Basket, în prima ligă elvețiană de baschet feminin.
 
Sursa foto: Facebook (Anna Kelly)
 
Citeşte şi:
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii