Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:46 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis Cernavodă are a doua cea mai bună ofensivă dintre cele 100 de echipe ale Ligii a 3-a

ro

17 Dec, 2020 00:00 2716 Marime text
  • Axiopolis Cernavodă a înscris în zece meciuri 29 de goluri.
  • Înaintea ultimei partide din 2020, formația din Cernavodă era pe locul întâi în toată Liga a 3-a la capitolul golurilor marcate.
  • În zece partide jucate, Axiopolis a acumulat 18 puncte, înregistrând cinci victorii, trei egaluri și două eșecuri.
 
Echipa de fotbal Axiopolis Cernavodă încheie anul 2020 pe locul trei în Liga a 3-a, seria a treia, dar se mândrește și cu un apetit ofensiv deosebit, având al doilea cel mai tare atac dintre toate echipele celor zece serii ale Ligii a 3-a!
 
Cu 29 de goluri marcate în zece meciuri, Axiopolis este întrecută la acest capitol doar de liderul seriei a doua, Dacia Unirea Brăila, care a punctat de 32 de ori. La finele turului de campionat însă, după etapa a noua, echipa din Cernavodă era pe locul întâi între cele 100 de formații ale Ligii a 3-a în ce privește numărul de goluri înscrise. Cum runda a zecea (ultima din 2020) i-a adus un egal alb pe teren propriu cu Mostiștea Ulmu, iar Dacia Unirea a învins, tot în propriul fief, cu 4-0, Avântul Valea Mărului, echipa din Brăila a trecut pe locul întâi în clasamentul neoficial al ofensivelor. O singură formație din eșalonul al treilea mai are 29 de goluri (cât Cernavodă), SCM Zalău (locul 1 în seria a 10-a), în rest niciun alt lider de serie, cu excepția formației brăilene, nu a ajuns la această cotă.
 

Au câștigat și cu 7-2 în deplasare

 
În celelalte serii, formațiile cu cel mai multe goluri marcate sunt: în seria 1 - Știința Miroslava (locul 1 în clasament) - 26 de goluri; 2 - Dacia Unirea Brăila (locul 1) - 32; 4 - FCSB 2 (locul 2) - 26; 5 - CS Blejoi (locul 2) - 23; 6 - ACS Vedița Colonești MS (locul 2) - 23; 7 - Flacăra Horezu (locul 4) - 27; 8 - Crișul Chișineu Criș (locul 1) - 27; 9 - CSO Cugir (locul 2) - 27; 10 - SCM Zalău (locul 1) - 29.    
 
În zece partide jucate, Axiopolis a acumulat 18 puncte, înregistrând cinci victorii, trei egaluri și două eșecuri, golaveraj 29-17. Rezultatele formației antrenate de Tiberiu Bălan au fost: 3-3 în deplasare cu Mostiștea Ulmu, 7-2 în deplasare cu Recolta Gheorghe Doja, 6-2 (a) cu Agricola Borcea, 0-4 (d) cu CS Afumați, 3-1 (a) cu FC Viitorul II, 1-0 (d) cu ACSM Oltenița, 1-2 (a) cu Înainte Modelu, 2-2 (d) cu SC Popești-Leordeni, 6-1 (a) cu Gloria Albești, 0-0 (a) cu Mostiștea Ulmu.
 
Clasamentul din seria a treia este următorul: 1. Afumați - 28p, 2. Ulmu - 21p, 3. Cernavodă - 18p, 4. Viitorul II - 17p, 5. Modelu - 15p, 6. Borcea - 15p, 7. Popeștio-Leordeni - 11p, 8. Gheorghe Doja - 9p, 9. Albești - 6p, 10. Oltenița - 4p.
 
Citește și:

Axiopolis Cernavodă are cele mai multe goluri marcate dintre toate echipele celor zece serii ale Ligii a 3-a

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii