Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Australian Open, cu tenismenul constănțean Sebastian Gima pe tabloul principal

ro

17 Dec, 2019 09:41 2617 Marime text
Tenismenul constănțean Sebastian Gima și-a asigurat prezența pe tabloul principal la juniori, atât  în proba   de simplu, cât și în  cea de dublu, al Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, care va avea loc în perioada 25 ianuarie - 1 februarie  2020.  
 
Sportivul în vârstă de 17 ani înregistrează această performanță la capătul unui sezon excelent, care i-a adus un salt de peste 100 de locuri în clasamentul mondial al juniorilor.
 
Astfel,  la  începutul acestui an, tenismenul legitimat la Club   Bright Constanța ocupa  locul 150 ITF, însă rezultatele înregistrate în 2019 au făcut ca, începând cu 1 ianuarie 2020, Sebastian Gima să urce până pe locul 39 ITF, cea mai bună clasare din carieră.
 
În actualul sezon, constănțeanul a devenit dublu campion național U18, atât la simplu, cât și la dublu, și a ajuns în fazele superioare la competiții desfășurate peste hotare.
 
Astfel, Sebastian Gima a fost la un pas de titlu la Shymkent (Kazahstan), unde a pierdut în ultimul act, și a ajuns în alte cinci semifinale, la Cancun (Mexic), la Cairo (Egipt), la două turnee desfășurate în capitala egipteană, la Szekesfehervar (Ungaria) și la Plzen (Cehia).
 
În plus, a avut o prestație excelentă la unul dintre cele mai puternice turnee de juniori din lume, Eddie Herr International Junior Championship, care se desfășoară în Florida (SUA), unde a acces până în optimi de finală.
 
În paralel, a strâns și primele puncte în clasamentul ATP, avansând până în sferturile de finală ale turneului Futures de la Târgu Mureș, dotat cu premii în valoare totală de 15.000 de euro. Astfel, el ocupă locul 1349 în ierarhia mondială a seniorilor.
 
Pentru a pregăti participarea la Australian Open, constănțeanul va lua startul la turneul de la Traralgon (Australia), programat în perioada 17-22 ianuarie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii