Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Auraş Braşoveanu, preşedintele clubului constănţean „La Farul, am avut lot, dar n-am putut construi o echipă”

ro

11 Dec, 2014 00:00 2714 Marime text
FC Farul a încheiat dezamăgitor anul 2014 în Liga a II-a, clasându-se pe antepenultima poziţie, la numai două puncte de ultimul loc, în condiţiile în care obiectivul la finele sezonului regulat este prinderea play-off-ului (situarea în primele şase formaţii).
 

În primele 12 etape, echipa a fost condusă de antrenorul Marian Pană, secondat de Ion Barbu, iar din runda a 13-a, principal a trecut Ion Barbu, ajutat de Gică Mina. În 16 etape de campionat, „marinarii” au obţinut numai 12 puncte, având o rată de succes de 25%. Cu doar două victorii realizate (celelalte meciuri încheindu-se cu şase egaluri şi opt înfrângeri), golaveraj 16-30 şi -12 la „adevăr”, Farul a îndepărtat şi mai mult spectatorii de un stadion „Farul” pe care şi aşa bătea vântul.
 
Preşedintele clubului constănţean, Auraş Braşoveanu, este de părere că echipa putea realiza mai mult în 2014, dar că obiectivul încă nu e ratat. „Am avut lot, dar n-am putut construi o echipă. Omogenizarea ar fi trebuit să se facă din mers. Nu am avut un lider adevărat în vestiar, care, în momentele grele, să acţioneze ca un adevărat catalizator. Au fost mai mulţi factori, atât obiectivi, cât şi subiectivi, care au condus la această situaţie. Totuşi, chiar şi aşa, obiectivul rămâne în picioare. Mai avem şanse să prindem play-off-ul, chiar dacă distanţa faţă de locul şase s-a mărit (n.r. acum fiind de nouă puncte). Trebuie să ne reorganizăm însă. Am vorbit la telefon cu patronul Giani Nedelcu despre strategia viitoare şi urmează că ne şi întâlnim. Se va produce şi o remaniere a lotului de jucători, iar până pe 30 decembrie, vom renunţa la anumiţi fotbalişti. Vom analiza şi prestaţia băncii tehnice şi vom stabili dacă se va păstra formula Barbu - Mina ori vom aduce pe altcineva“, a precizat Braşoveanu.
Oficialii constănţeni îşi doresc ca echipa să se reunească cel mai târziu în intervalul 12 - 15 ianuarie 2015, în condiţiile în care campionatul va începe pe 28 februarie 2015.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii