Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:19 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aur şi pentru CSO Ovidiu Antrenorul Florin Băcioiu a rămas fără mustaţă după ce Victoria Cumpăna a ieşit campioană (galerie foto)

ro

09 Sep, 2014 00:00 2934 Marime text
Rugby-ul juvenil constănţean a înregistrat noi performanţe, prin medaliile de aur cucerite de micii sportivi de la cluburile Victoria Cumpăna şi CSO Ovidiu, ca şi prin bronzul obţinut de formaţia din Mihail Kogălniceanu

Echipele din Cumpăna (la categoria de vârstă până în 10 ani) şi Ovidiu (la Under-14) au avut succes total şi la ultima etapă, cea finală, de la Bucureşti, a Circuitului Naţional de mini-rugby, unde au primit medaliile şi cupele de campioni. De asemenea, la categoria Under-14, o evoluţie bună a avut şi CSC Muschetarii Mihail Kogălniceanu. Runda finală s-a desfăşurat, timp de două zile, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf“, participând 600 de copii, de la 32 de echipe.
 
În capitală, CSO Ovidiu, club sprijinit de Primăria Ovidiu (primar, George Scupra), a înregistrat iar numai victorii: 40-0 cu Aurora Băicoi, 42-3 cu Dinamo Bucureşti (în grupă), 14-7 cu CSM Olimpia Bucureşti (în semifinale) şi 19-7 cu echipa din Câmpia Turzii (în finală). „A fost un turneu destul de greu pentru copii, din pricina problemelor medicale. Am disputat multe partide în ultima perioadă, la distanţă mică între ele, iar acest lucru s-a cunoscut. Nu am putut alinia echipa ideală de la un turneu la altul. Acum, Adrian Manu a jucat doar în partidele din grupă, fiind suspect de întindere a ligamentelor încrucişate. Apoi, nu l-am putut folosi nici pe fundaşul titular, Bogdan Ilie. Iar fundaşul de conjunctură, Sebastian Ciobanu, a jucat în semifinală şi finală la sub 50% din capacitate. În ultimele meciuri, au picat ca spicele, dar am reuşit să ieşim campioni, încheind sezonul en-fanfare. Am câştigat trei turnee fără drept de apel“, a declarat Bogdan Cristea.

 Dacă nu luau titlul, copiii din Cumpăna se tundeau chilug


 Şi Victoria Cumpăna a câştigat toate meciurile la etapa finală. „Sunt foarte mulţumit de copii, de faptul că aceşti puşti, de 10 ani, au deprins ABC-ul rugby-ului. Vreau să le mulţumesc pentru sprijinul acordat părinţilor copiilor, Primăriei Cumpăna şi doamnei primar Mariana Gâju, ca şi Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa“, a punctat antrenorul echipei Victoria Cumpăna, Florin Băcioiu. Victoria a înregistrat rezultatele: 15-0 cu Dinamo Bucureşti, 30-0 cu CSS Bârlad, 10-0 cu CSM Olimpia Bucureşti, 40-0 cu ACS Flamingo şi, în ultimul meci, 15-0 cu RC Antonio jr. „Ca şi în etapele precedente, copiii s-au clasat pe locul întâi prin multă muncă şi dăruire. Pentru micuţii rugbyşti din Cumpăna, acesta a fost primul lor turneu naţional important. Au păşit cu dreptul în carieră. I-am îndrumat să joace în primul rând cu sufletul. Iar pentru a le da un motiv în plus pentru care să lupte, am făcut o înţelegere. Dacă nu ieşeau campioni naţionali, trebuiau să se tundă zero, iar, dacă luau aurul, trebuia să-mi dau eu mustaţa jos, ceea ce s-a şi întâmplat, spre uimirea şi amuzamentul tuturor. În timpul competiţiei, am împlinit 45 de ani, iar soţia şi fiica mea, împreună cu părinţii copiilor mi-au făcut o surpriză, care m-a bucurat nespus, spunându-mi înainte de finală că băieţii vor să-mi dedice victoria“, a declarat Florin Băcioiu.

 Lotul campionilor de la Victoria


 Lotul Victoriei Cumpăna a fost format din: Alex-Andrei Panait (născut în anul 2005), Hristu Puiu (2004), Mădălin-Gabriel Mistode (2004), Robert Anghel (2004), Silviu Ionuţ Albu (2004), Leonard-Marius Calotă (2005), Alexandru-Ciprian Neagu (2004), David-Sebastian Pătru (2004), Gabriel-Laurenţiu Răducanu (2004), Andrei-Cosmin Cârtă (2005), Matei Ştefan Ionescu (2005), Vlad-Andrei Chelaru (2005) - fiul fostului rugbyst Dan Chelaru, Florentin-Lucian Buga (2004), Mihai-Alexandru Andrei (2006), Robert-Gabriel Cucu (2005), Andrei-Valentin Stan (2005), Marian-Flavius Broju (2005), Cristian Manu (2004), Iusein Ibram (2004) şi Robert-Cristian Diaconu (2007).

 Medaliaţii vor vedea live finala Farul - Baia Mare


 La etapa din Bucureşti, formaţia Perla Murfatlar (antrenori, Cristian Cojocaru şi Mirel Barbu), la Under-12, şi Clubul Sportiv Comunal Muschetarii Mihail Kogălniceanu (antrenori, Cornel Vasile şi Romeo Bezuşcu), la Under-14, au ocupat locul 3. În clasamentul final naţional, Perla s-a clasat pe 6, iar Muschetarii pe 3, obţinând astfel medaliile de bronz. „Suntem mulţumiţi de evoluţia copiilor. 12 tineri rugbyşti născuţi în anul 2000 vor merge la Tomitanii Constanţa“, a declarat Cornel Vasile. Clubul din Mihail Kogălniceanu beneficiază de sprijinul Primăriei locale (primar, Ancuţa Belu). Ca un semn de apreciere pentru performanţele rugby-ului juvenil din acest sezon, toţi medaliaţii din 2014 ai judeţului Constanţa vor fi deplasaţi la finala Superligii, dintre RCJ Farul Constanţa şi Ştiinţa Baia Mare, care se va juca sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 21.00, la Bucureşti. În organizarea acestei deplasări s-au implicat în mod deosebit Florian Constantin (preşedintele RCJ Farul) şi Dan Georgescu (şeful AJR Constanţa).

Ti-a placut articolul?

Comentarii