Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au încheiat en-fanfare campionatul HCM a sărbătorit câştigarea celui de-al optulea titlu

ro

13 May, 2013 00:00 1038 Marime text
Handbaliștii de la HCM Constanța și-au primit medaliile, tricourile și Cupa cuvenite campionilor României, la finele ultimului meci disputat în Liga Națională și câștigat la Constanța, sâmbătă, contra Universității Politehnica Timișoara, cu scorul de 31-22 (14-12). HCM a cucerit al optulea titlu de campioană (al cincilea consecutiv) și a sărbătorit evenimentul, cu muzică, baloane şi confetti, la Sala Sporturilor, alături de suporteri, care au primit 500 de tricouri personalizate. „Fanii au fost mereu lângă noi, astfel că merită acest titlu. Li-l dedicăm lor”, a declarat portarul Mihai Popescu. Pentru HCM sezonul nu s-a încheiat însă, campionii urmând să participe şi la Cupa României. Constănţenii vor să îşi adauge în palmares şi acest trofeu şi să devină prima echipă din România care realizează eventul campionat - Cupă timp de trei ani la rând. „Vrem să ne întărim echipa şi să ne batem cu succes pe arenele Europei”, a declarat Nicuşor Constantinescu, preşedintele HCM, care a anunţat şi că, de la 1 ianuarie 2014, la Constanţa vor demara lucrările la Sala Polivalentă, în Complexul Sportiv „Badea Cârţan”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii