Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atletism Constanța a urcat pe podium și la Campionatul Național pentru seniori și tineret (galerie foto)

ro

08 Sep, 2020 00:00 4605 Marime text
  • Cristina Bujin a cucerit medalia de bronz în proba de triplusalt a senioarelor.
  • Ioana Manoliu a obținut trei medalii, două la lungime și una la triplusalt.
  • Florin Vișan, de două ori campion la triplusalt și de două ori vicecampion la săritura în lungime.
 
Campionatele Naționale de atletism pentru seniori și tineret (Under-23), desfășurate la Cluj, pe Cluj Arena, le-au adus noi medalii reprezentanților Constanței.

În proba feminină de triplusalt, Cristina Bujin (CS Farul - CS Rapid București; antrenor, Daniel Cojocaru) a cucerit medalia de bronz la senioare, cu 13,04 m. Clasată pe locul șapte la senioare, cu 12,43 m, Ioana Manoliu (născută în 1999, de la CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) a obținut medalia de bronz la tineret. Ioana a urcat pe podium și la săritura în lungime, unde cea mai bună performanță a sa, 5,91 m, i-a adus două medalii: bronz la seniori și argint la tineret.

Patru medalii pentru Florin Vișan

Pregătit și el de Carmen Botea, Florin Vișan, care nu mai reprezintă acum Constanța, fiind legitimat la Dinamo București, a cucerit patru medalii la această ediție a Naționalelor: aur (atât la seniori, cât și la tineret) la triplusalt, cu 16,06 m, și argint (atât la seniori, cât și la tineret) la lungime, cu 7,43 m. Alte rezultate: Cristina Toma (constănțeancă de origine, dar legitimată acum la Rapid București) - locul 4 la triplusalt senioare (13,00 m), Vlad Bădescu (CS Farul; antrenor, Alin Larion) - locul 5 la lungime seniori (6,86 m), Andreea Lefcenco (CS Farul - CSU Pitești; antrenor, Alin Larion) - locul 6 la triplusalt senioare (12,50 m) și locul 7 la lungime senioare (5,50 m), Dragoș Silvestru (CS Farul - CSU Galați; antrenor, Alin Larion) - locul 6 la 110 m garduri seniori (15,89 s), Cristian Radu (CS Farul; antrenor, Alin Larion) - locul 6 la triplusalt seniori (13,56 m), Eduard Petre (CS Farul; antrenor, Alin Larion) - locul 9 la 200 m seniori (22,21 s), David Năstase (CS Farul - CSM Ploiești; (antrenor, Alin Larion) - locul 13 (cu 49,67 s) la 400 m seniori și la 200 m seniori (cu 22,61 s), Ionuț Vasile (CS Farul; antrenor, Alin Larion) - locul 14 la 200 m seniori (cu 22,67 s) și locul 17 la 400 m seniori (cu 50,17 s).

Concurează și la Balcaniada de juniori 1

La finele acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, în Turcia, la Istanbul, se va desfășura Campionatul Balcanic rezervat juniorilor 1 (Under-20), competiție la care Constanța va fi reprezentată de Ioana-Emilia Colibășanu (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul), Robert Bîrsă (LPS - CS Farul) ambii antrenați de Carmen Botea, și de Cristian Radu.    

Sursa foto: Facebook (Carmen Botea, Cristina Bujin)

Citește și:

Cristian Radu și Robert Bîrsă, primele titluri de campioni naționali din carieră! Ioana Colibășanu continuă să adune aur (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii