Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:03 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atleta Cristina Bujin s-a impus în primul concurs al anului

ro

27 Jan, 2015 00:00 758 Marime text
Atleta constănţeană Cristina Bujin (CS Farul - CSA Steaua; antrenor, Bogdan Tudor) a debutat cu dreptul în competiţiile interne ale anului 2015, câştigând, cu 14,17 m (din a treia încercare), proba de triplusalt de la etapa întâi a Campionatului Naţional de sală rezervat seniorilor, tineretului şi juniorilor 1 de la Bacău, unde s-a desfăşurat şi finala Naţionalelor Universitare. „Am avut ceva emoţii, pentru că, timp de o lună, nu m-am pregătit cum aş fi dorit, ţinând cont că sala de la Bucureşti a fost în recuperare, însă, până la urmă, a ieşit bine. Pentru primul concurs, 14,17 m e o săritură valoroasă“, a declarat Cristina Bujin, care se află, în această perioadă, la Bucureşti. Cristina s-a impus clar, cea mai bună săritură a celei de-a doua clasate, Elena Panţuroiu, fiind 13,72 m. 

„La Bacău, am consemnat mai multe performanțe notabile, dacă este să ținem cont că întrecerea a marcat debutul concursurilor oficiale interne, semn că pregătirea sezonului indoor s-a realizat competent, în cazul majorității atleților noștri de top. Atleți care, în 2015, an ce se va desfășura sub semnul calificărilor pentru JO de la Rio, «au să dea piept» cu un calendar competițional încărcat, marcat de Campionatele Europene de sală de la Praga, din martie, dar și de Campionatele Mondiale în aer liber, din august, de la Beijing. Și aceasta dacă luăm în calcul doar seniorii! Revenită în lumina reflectoarelor după o perioadă marcată de accidentări repetate, intervenții chirurgicale și tot «travaliul» recuperărilor, Cristina Bujin s-a impus la triplusalt“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Atletism. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii