Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aşii motociclismului viteză Pilotul Adrian Petrovici, victorie şi în etapa din Grecia. Duel frumos pentru locul întâi! (galerie foto)

ro

17 May, 2019 00:00 2981 Marime text
Etapa a doua din sezonul 2019 al Campionatului de motociclism viteză s-a desfăşurat în afara României, în Grecia, pe circuitul de la Serres. Prima rundă a fost găzduită de circuitul Motor Park Romania din localitatea Adâncata (judeţul Ialomiţa), iar pilotul din Năvodari Adrian Petrovici, de la ACS Petrovici Racing Team, s-a impus la clasa Stock 600, după o cursă intensă. Adrian a repetat apoi performanţa de a urca pe locul întâi şi la Serres!
 
A fost un weekend plin de surprize în Grecia, unde s-au desfăşurat simultan două campionate, MotoRC şi RoSBK. Aceasta înseamnă că, la fiecare clasă, s-au reunit piloţii de la ambele competiţii, iar podiumul s-a făcut la general, nu pe fiecare campionat în parte. „Aşadar, prima surpriză vine din faptul că ai mai mulţi piloţi la start, poate mai buni decât tine, poate nu, piloţi pe care nu îi cunoşti şi cărora încă nu le-ai studiat tehnicile de pilotaj, ca să îţi poţi face strategia în cursă. Am început ziua de antrenament, vineri, cu o problemă tehnică la motocicletă, însă, din fericire, nu am căzut, deşi mi s-a rupt în mers semi-ghidonul de la motocicletă. După reparaţie, am încercat să îmi regăsesc ritmul şi să mai fac setările necesare pentru acel circuit. Despre asta este vorba în prima zi din weekendul de curse. Rezolvarea problemelor tehnice apărute în urma drumului de 900 km până la acel circuit, învăţarea noului circuit, adaptarea mersului în funcţie de particularităţile circuitului“, spune Adrian Petrovici.
 

Nu a intrat în a doua sesiune de calificări

 
Sâmbătă, a fost ziua dedicată celor două sesiuni de calificări, iar tânărul pilot a decis să nu ia startul decât la prima dintre ele. „Am reuşit la prima sesiune de calificări să mă poziţionez pe locul 4 la start. Aici a urmat decizia ce poate face diferenţa între o victorie sau o nereuşită. Deşi există două sesiuni de calificări şi aveam posibilitatea să mă calific pe o poziţie superioară, am preferat să mă mulţumesc cu startul de pe poziţia a patra, sperând să pot recupera pe parcurs. Nu am intrat în a doua sesiune de calificări, pentru a-mi conserva cauciucul pentru cursă. Bugetul este destul de mic, nepermiţându-mi câte un cauciuc nou în fiecare zi“, a povestit sportivul.
 

Depăşirea de maestru

 
Duminică, marea zi a cursei! Adrian a plecat de pe patru, a ajuns rapid în frunte şi a purtat o bătălie continuă pentru locul întâi, pe care l-a obţinut la final. „În ziua cursei, ne-am lovit de temperaturi de peste 30 de grade, ceea ce poate face diferenţa în alegerea pneurilor, în rezistenţa pe parcursul cursei. Am luat startul de pe poziţia a patra şi am reuşit ca, până la primul viraj, să ajung direct pe locul 1. De-aici a urmat o bătălie continuă, pilotul de pe locul 2 fiind apropiat ca timp şi stil de pilotaj de mine. Am coborât la un moment dat pe locul doi, fapt ce mi-a permis câteva ture să studiez celălalt pilot, pentru a-mi da seama care va fi portiţa mea spre locul 1. Am reuşit cam cu patru ture înainte de finalul cursei să îl depăşesc în interiorul unui viraj, urmând de-acolo să mă distanţez pentru a-mi asigura victoria“, arată Adrian.
 

De fiecare dată, mai depăşeşte o limită

 
Pilotul din Năvodari se declară mulţumit de rezultatele obţinute şi de faptul că apropiaţii săi sunt mândri de evoluţia sa pe circuit. „A fost un loc 1 pentru care am muncit mult în timpul cursei, am avut parte de un duel frumos. Nu am cum să fiu altfel decât mulţumit de rezultatele mele, de faptul că reuşesc de fiecare dată să îmi mai depăşesc câte-o limită şi să îmi fac apropiaţii mândri de mine. Este un sport în care îţi dai seama că la fiecare etapă limitele pe care credeai că le ai de fapt le-ai împins şi mai departe. Felicitări organizatorilor pentru un weekend reuşit şi pentru implicarea în acest sport şi mulţumesc tuturor celor care au fost şi sunt în continuare alături de mine. Aştept să vedem ce surprize vom avea la următoarea etapă, care va avea loc la MotorPark, Adâncata, de această dată desfăşurându-se în sens antiorar. Ne revedem pe motoare în intervalul 7 - 9 iunie!”, a încheiat Adrian Petrovici.
 
Citeşte şi:
 
Motociclism viteză. Victorie la Adâncata pentru pilotul din Năvodari Cursă intensă! Adrian Petrovici continuă spectacolul pe circuit (galerie foto)

 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii