Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul Farului „La Galaţi, nu mergem ca mielul de Paşte, la tăiere”

ro

19 Apr, 2013 00:00 1067 Marime text
Ion Răuţă, antrenorul principal al Farului, a declarat ieri că echipa constănţeană va avea o misiune extrem de dificilă, sâmbătă, pe terenul Dunării Galaţi. „Va fi foarte greu la Galaţi, aproape imposibil, pentru că avem şi ceva probleme de efectiv, dar mergem cu speranţă că putem schimba ceva. În privinţa lotului, trebuie să ne descurcăm cu ce avem, nu avem timp să ne plângem. Un rezultat pozitiv ar fi extraordinar în lupta noastră pentru evitarea retrogradării, ne-ar creşte cu 10% şansele. Nu mergem ca mielul de Paşte, la tăiere, vrem, dacă se poate, maximum de puncte. La jocul-şcoală, s-au văzut semne pozitive, dar încă mai avem probleme. O crispare la construcţie, la pasă, dar sperăm ca la ora jocului echipa să aibă altă faţă. Timpul ne presează, nu mai putem să facem transferări. Singura soluţie e să completăm lotul cu juniori, iar pentru meciul de la Galaţi sunt obligat să iau măcar doi jucători de la grupa mare. Am un mare respect pentru suporteri. Nu am dreptul să le zic nimic, ei au dreptul să ne critice”, a spus Răuţă. „Nu credeam că Farul va ajunge în această postură. Este o onoare pentru mine că antrenez la Farul, unde mă simt ca acasă. Sper că contribui şi eu la evitarea retrogradării. Din păcate, nu văd acei atacanţi determinaţi, care să-şi dorească foarte mult să marcheze”, a arătat şi secundul Bănică Oprea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii