Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, cel mai bun tricolor la Euro. Ce adversar l-a impresionat

ro

07 Apr, 2021 00:00 3373 Marime text
  • Echipa naţională de tineret a României nu a trecut de grupe la Campionatul European, deşi nu a pierdut niciun meci.
  • În top 4 cei mai buni jucători români la CE, figurează trei jucători lansaţi din Academia Hagi.
  • La Euro, Andrei Ciobanu a marcat o bijuterie de gol în partida contra Ţărilor de Jos.
 

FC Viitorul a avut trei jucători, fundaşul Radu Boboc, mijlocaşul Andrei Ciobanu şi atacantul George Ganea, în lotul României care a participat la turneul final al Campionatului European de tineret. Chiar dacă tricolorii nu au trecut de grupă, ei au părăsit competiţia neînvinşi, iar Andrei Ciobanu a avut cele mai bune cifre dintre toţi jucătorii României.

Tricolorii au remizat cu Ţările de Jos (Olanda), 1-1, şi cu Germania, 0-0, şi au învins Ungaria (2-0), dar, deşi au acumulat cinci puncte, la fel ca Ţările de Jos şi Germania, nu au mers mai departe. Andrei Ciobanu a jucat în toate cele trei partide susţinute de România în grupă (în primele două, cu Ţările de Jos şi Ungaria fiind titular integralist), iar cifrele oferite de monitorizarea InStat i-au oferit jucătorului Viitorului titlul de cel mai bun tricolor la Euro. Ciobanu a avut realizări notabile în toate partidele, iar contra Ţărilor de Jos (meci în care a fost cel mai bun de pe teren) a marcat golul care i-a adus României un punct, din lovitură liberă (specialitatea casei). Reuşita a fost una dintre cele mai frumoase din faza grupelor de la Euro. Mai mult, Ciobanu putea şi aduce victoria României în meciul de debut!
 

„Am mers cu gânduri pozitive”

„Am avut parte de un Campionat European foarte frumos, cu meciuri foarte puternice. Eu spun că am făcut o figură frumoasă, aşa cum ne gândeam şi la începutul turneului. Am mers cu gânduri pozitive şi cred că aceasta s-a văzut pe teren. Însă faptul că nu am mers mai departe în competiţie este o dezamăgire, deoarece am făcut cinci puncte într-o grupă foarte puternică, în care nu am pierdut. Am muncit foarte mult. Când te uiţi în celelalte serii, vezi că unii s-au calificat cu trei puncte”, a declarat Andrei Ciobanu, pentru site-ul oficial al FC Viitorul.
 

Pe teren, cotele nu au contat

Tânărul mijlocaş crede că primul meci susţinut de România la Campionatul European din Ungaria şi Slovenia, cu Ţările de Jos, a fost cel mai greu. „Au jucători cu calitate foarte bună şi s-a văzut. Însă, pe teren, cotele de pe transfermarket nu au contat. Sperăm ca pe viitor să mai jucăm cu echipe foarte mari şi să arătăm că putem. Mă bucur foarte mult pentru cifrele pe care le-am avut la Euro şi sper să o ţin tot aşa”, a menţionat Andrei Ciobanu.
 

„E foarte talentat”

Dintre adversarii întâlniţi pe gazon la întrecerea continentală, cel mai mult l-a impresionat un olandez, Noa Lang, de la Club Brugge. „E foarte bun şi foarte talentat”, a punctat Ciobanu, care are 21 de ani şi este născut la Bârlad, în judeţul Vaslui. Este un produs al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“ care a făcut pasul către echipa de seniori a clubului Viitorul Constanța. A intrat în Academie în 2010 și, șase ani mai târziu, a debutat cu gol pe prima scenă fotbalistică a țării, în meciul FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-3, jucat pe 9 aprilie 2016.


„Toată lumea ştie cât e munceşte la Academie”

Pe lângă Ciobanu, şi ceilalţi jucători de la FC Viitorul au avut evoluţii bune la Euro, ca şi Alexandru Măţan, format în Academia Hagi şi lansat de FC Viitorul, iar de curând transferat în SUA. De altfel, în top 4 cei mai buni jucători români la CE, figurează trei dintre cei menţionaţi: Ciobanu, Măţan şi Boboc! „Toată lumea ştie cât e munceşte la Academie, cât profesionalism este şi de aceea cred că am arătat bine şi la acest turneu final. Eu am mai marcat din lovitură liberă, sper ca până la finalul sezonului să mai înscriu pentru Viitorul, să-mi ajut echipa cât mai mult şi să fac aceeaşi figură frumoasă”, a spus Andrei Ciobanu.
 

Favoritele sale

Dacă Radu Boboc crede că formaţia care va câştiga Euro se va alege dintre Ţările de Jos şi Olanda, şanse mai mari având selecţionata batavă, Ciobanu are alte favorite: Portugalia sau Franţa. „Eu merg pe una dintre ele. Am urmărit aceste două echipe, sunt foarte puternice şi cred că pot câştiga Campionatul European”, a arătat mijlocaşul Viitorului.


Şase din opt!

În partidele din luna martie ale echipelor reprezentative ale României, de tineret (care a participat la Euro) şi seniori (întâlniri în preliminariile Campionatului Mondial), cinci jucători crescuți de Academia de Fotbal Hagi și FC Viitorul Constanța au punctat sub tricolor. Aceștia au reușit şase din cele opt goluri marcate de România: Andrei Ciobanu - un gol, cel cu Țările de Jos (U21), Alexandru Mățan - un gol, cu Ungaria (U21), Ianis Hagi - un gol, cu Macedonia de Nord (seniori), Florin Tănase - un gol, cu Macedonia de Nord (seniori) şi Alexandru Cicâldău - două goluri, cu Armenia (seniori).

Sursa foto: FC Viitorul


Citeşte şi:

Balonul îl ascultă ca vrăjit!
Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, eroul României din meciul cu Ţările de Jos


Radu Boboc, de la FC Viitorul, evoluţii de vârf la Euro
„A fost o emoţie unică! Am arătat că avem o generaţie foarte bună”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii