Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amicalul dintre FC Viitorul şi Leeds United a fost anulat

ro

15 Jul, 2014 00:00 1019 Marime text
Programată iniţial duminică, partida amicală dintre FC Viitorul şi Leeds United, echipă de ligă secundă din Anglia, nu a mai avut loc. Unul dintre motivele anulării meciului a fost drumul lung, de 1.000 de kilometri, pe care ar fi trebuit să-l parcurgă fotbaliştii Viitorului până la locul de disputare. „Noi le-am trimis celor de la Leeds contractul semnat pentru disputarea partidei, însă nu l-am mai primit înapoi şi cu semnătura lor. Am încercat să găsim o cale de mijloc pentru ca partida să aibă loc, le-am propus să ne întâlnim la jumătatea drumului, dar, din păcate, nu am reuşit acest lucru. Ca să ajungem acolo, ar fi trebuit să parcurgem o distanţă de 1.000 de kilometri dus-întors, iar pentru jucători ar fi fost un chin“, a declarat Narcis Răducan, directorul general al Viitorului, pentru site-ul oficial al clubului. Până acum, în cadrul stagiului de pregătire din Italia, Viitorul a disputat patru partide: 16-0 cu Vallee D'Aosta 16-0, 1-1 cu FC Sion, 1-4 cu FC Lugano şi 0-1 cu Șahtior Donețk.

Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii