Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Am aflat secretul psihicului ei de fier Ce medii avea la liceu Simona Halep şi ce materii îi plăceau

ro

06 Nov, 2013 00:00 18689 Marime text
Super-campioana constănţeană a uimit lumea tenisului prin puterea sa mentală. Tânăra de 22 de ani trece incredibil peste momentele grele din meci şi are reveniri de senzaţie
 
Între anii 2006 şi 2010, Simona Halep a fost eleva Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa. A avut ca diriginte un profesor de psihologie, care a ajutat-o mult să-şi educe voinţa şi trăirile interioare, calităţi de care succesul sportiv este indisolubil legat. Clasa Simonei era una specială, iar jucătoarea de tenis a luat premiu în ultimii trei ani de liceu.
 
Pentru profesorul Cătălin Spătaru clasa a IX-a C de la LPS „Nicolae Rotaru” a fost prima pe care a preluat-o ca diriginte. Se întâmpla în 2006, iar profesorul avea 27 de ani. Printre copii a remarcat şi o fată „zâmbitoare, caldă şi copilăroasă”. Era Simona Halep, iar cu cât a cunoscut-o mai bine, dirigintele şi-a dat seama de calitatea ei umană, de ambiţia ei şi de dorinţa de a reuşi. Cătălin Spătaru predă ştiinţe umaniste (logică, psihologie, filozofie), dar şi economie. I-a fost de un real folos Simonei în clădirea psihicului ei de fier cu care uimeşte acum în concursuri. Tânăra era preocupată de toate materiile, dar dovedea un interes aparte pentru psihologie. „Clasa Simonei a fost prima mea generaţie de elevi. Era un grup special. Erau sportivi valoroşi, dar şi învăţau bine.

Raportat la timpul pe care-l avea la dispoziţie pentru şcoală, Simona Halep era o elevă foarte bună. O preocupau în mod special trăirile afective, să înţeleagă cum să-şi domine emoţiile, atât cele negative (frica), cât şi cele pozitive (bucuria), în timpul unei partide. Discutam mult pe marginea acestor probleme. O încurajam să facă exerciţii prin care să-şi educe trăirile. E greu să obţii peste noapte o transformare interioară, dar Simona muncea cu sârg în acest sens. Voia să aibă focus continuu şi să domine pe teren. Am observat că, de un an, un an şi ceva, a reuşit să-ţi pună ordine în stările ei afective. Am simţit-o. Pentru un sportiv este important să înţeleagă ce se petrece în interiorul său”, a declarat fostul diriginte al sportivei. „Mă surprinde agresivitatea pozitivă a Simonei. Se vede că are foarte multă încredere în forţele şi în posibilităţile ei”, a remarcat şi directorul LPS, prof. Andrei Szemerjai.
 
Pe podium şi la carte
 
Pe lângă lecţiile de psihologie, Simonei Halep îi plăceau şi orele de limba engleză (unde o avea profesoară pe Liliana Blănaru), cele de limba română (profesoară, Mădălina Halibei), dar şi altele. „Încerca să asimileze cât mai mult. Nu venea degeaba la şcoală. Era preocupată să cunoască lucruri şi să afle informaţii care o puteau ajuta. Avea această voinţă a căutării continue”, îşi aminteşte Cătălin Spătaru. În clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, Simona a avut medii generale peste 8,50 şi a luat mereu premiul trei. „Încă de la primele discuţii pe care le-am avut cu ea, mi-a spus că vrea să facă sport la modul serios. Cu trecerea anilor, mi-am dat seama că are toate şansele să devină o mare campioană. La şcoală, se simţea foarte bine alături de clasă. În pauze, erau fericiţi, exuberanţi. Veselia lor era mereu remarcată. Nu era însă o veselie care să deranjeze. Se înţelegeau foarte bine între ei. Cei mai mulţi făceau tenis (de câmp şi de masă), rugby şi baschet. Am ţinut legătura cu Simona şi după ce a terminat liceul. A mai venit pe la noi de atunci”, mai spune profesorul Spătaru.
 
O campioană europeană, colega sa de bancă
 
Printre colegele de clasă ale Simonei Halep s-a numărat şi campioana europeană la tenis de masă Ana-Maria Sebe. Pentru puţin timp, cele două au fost şi colege de bancă, însă cel mai mult Simona a stat în clasă alături de Andreea Manole (şi ea jucătoare de tenis de masă). Au mai învăţat în acea clasă Flavius Solomon, Ionuţ Ariton, Constantin Istrate (rugby), Dumitru Tudor, Liliana Constantinescu, Cosmin Catană (tenis de câmp), George Stere (tenis de masă), Vlad Tănase sau Robert Solomon (baschet). „Simona era o fată foarte de treabă şi o colegă bună. Oricum, colectivul nostru era unul extrem de unit. M-am întâlnit cu ea de curând, pe aeroport. Eu mergeam la Universiada de la Kazan, ea la un turneu. Am vorbit pe îndelete”, spune Ana-Maria Sebe. „Erau copii buni. Cam 15 dintre ei aveau medii peste 8. Flavius Solomon este acum inginer mecanic, Ariton şi Istrate joacă rugby în Germania, iar Tudor Dumitru studiază managementul sportiv în Anglia”, se bucură profesorul Cătălin Spătaru.
 
A adus în tenisul românesc dubla legitimare
 
„Simona Halep a fost o elevă cuminte şi sârguincioasă. Dovedea preocupare pentru lecţii şi pentru pregătirea şcolară. Nu a creat niciodată probleme. Aceasta explică şi progresul ei uimitor din tenis. Valoarea sportivă este dublată de virtuţi umane indiscutabile. Seriozitatea şi modestia ei au atras aprecierea tuturor. Era campioană de junioare la Roland Garros şi se comporta la fel. Succesul nu a schimbat-o”, spune şi Andrei Szemerjai. Directorul LPS remarcă şi că Simona Halep a adus în tenisul românesc dubla legitimare. „A fost singura sportivă din România pentru care Federaţia şi-a modificat statutul, dându-şi acordul, pe 29 octombrie 2007, la memoriul liceului nostru şi al CS Mamaia Idu, ca sportiva să aibă dublă legitimare. Luna următoare însă, prevederea a fost anulată şi nu ştiu de ce”, punctează Andrei Szemerjai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii