Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Liviu Petrovici, vicecampion MotoRC 2019 Din nou pe podium la motociclism viteză. Ultima cursă a fost cea mai grea! (galerie foto)

ro

11 Oct, 2019 00:00 3175 Marime text
Niciun campionat de motociclism viteză al României fără prezenţă pe podium pentru Adrian Liviu Petrovici, de la ACS Petrovici Racing Team! În ultima ediţie a întrecerii MotoRC, încheiată de curând, pilotul din Năvodari s-a situat pe locul doi în clasamentul general, la clasa Stock600, prima poziţie la finele campionatului revenindu-i studentului şi prietenului său Florin Bîrlădeanu. 
 
Postura de vicecampion al României este una de subliniat pentru Adrian Liviu Petrovici, în condiţiile în care, de-a lungul stagiunii, a avut un abandon, într-o cursă nu a mers cu motocicleta sa, iar, într-o altă etapă, confruntându-se cu probleme tehnice, a mers plin de ulei pe el. „Având în vedere posibilităţile financiare, este un rezultat extraordinar de bun“, a punctat pilotul din Năvodari.
 

Vineri nu s-a antrenat deloc

 
Ultima cursă a sezonului a fost şi cea mai grea pentru Adrian. „Vineri, la circuit au fost 8 grade Celsius, ploaie şi vânt. Chiar şi dacă treci peste condiţiile meteo, trebuie să îţi pregăteşti motocicleta pentru o pistă udă şi nu mi-am permis anvelope de ploaie, astfel că vineri nu m-am antrenat deloc. Cumva reuseşti să treci peste disconfortul creat de condiţiile meteo, însă nu poţi să mergi cu peste 200 km/h, ştiind că motocicleta va aluneca în orice moment de sub tine“, arată Adrian Petrovici.
 
A rămas fără schimbător, chiar în primul tur!
Sâmbătă însă, după ora prânzului, s-a încălzit puţin, iar Adrian a reuşit să intre în prima sesiune de calificări. Ghinion însă, chiar în primul tur a rămas fără schimbător, fiind nevoit să iasă din pistă, deoarece nu avea cum să schimbe vitezele. Pilotul din Năvodari nu a cedat însă. „Am rezolvat problema repede cu un şurub şi am intrat în a doua sesiune de calificări, moment în care motocicleta a început să scape foarte mult ulei.
 
În momentul în care am ieşit din pistă, aveam ulei pe roată, pe cizme, pe scăriţe, chiar alunecam de pe ele, şi am fost foarte norocos că nu mi-a alunecat motocicleta pe pistă. Cu toate acestea, am reuşit să mă calific pe locul trei, pole position fiind ocupat de studentul şi prietenul meu Florin Bîrlădeanu. Pe locul doi s-a calificat Vlad Neaga, tânărul cu care mă luptam pentru locul întâi, când mi s-a stricat motorul în cursă. Am desfăcut motocicleta şi am lucrat până noaptea ca să remediez problema, deoarece duminică aveam cursa“, povesteşte Adrian.
 

A văzut că iar are cizma plină de ulei

 
Pilotul de pe litoral a plecat duminică în cursă sperând că a remediat problema la motocicletă şi astfel nu va mai curge, însă, prin turul patru, Adrian a alunecat pe scăriţă şi, uitându-se în jos, a văzut că iar are cizma plină de ulei! În aceste condiţii, „toată cursa am menţinut un ritm safe, doar ca să termin pe două roţi, şi i-am lăsat pe Vlad şi Florin să se lupte pentru locul întâi. Am reuşit să închei cursa pe locul trei. Mulţi îmi spun că ar trebui să fiu fericit, însă e puţin greu să fac acest lucru, când ştiu că eu pot mai mult de atât, însă motocicleta nu mai poate. Nici nu mă mir, deoarece are 14 ani. Am stors din ea tot ce se putea“, a arătat Adrian Liviu Petrovici.
 

Studentul şi-a depăşit maestrul

 
Seara după cursă, motocicletele câştigătoare au fost expuse la un centru comercial din Bucureşti (cel mai mare mall din România), unde toată lumea a putut admira materialul de concurs, iar luni seara a avut loc premierea cursei şi a campionatului general. „Avem planuri pe viitor şi de-acuma toată iarna la dispoziţie ca să le punem cap la cap. Sperăm la o motocicletă nouă şi anul viitor să revenim pe prima treaptă a podiumului general, care, de data asta, a fost ocupat de Florin Bîrlădeanu, pe care vreau să îl şi felicit pe această cale. A progresat foarte mult de când lucrăm împreună, iar determinarea şi munca lui l-au adus astăzi pe locul întâi în campionat. Putem spune că studentul şi-a depăşit maestrul“, a precizat Adrian.
 

„Este un sport frumos, intens, plin de adrenalină!“

 
Medaliatul naţional din Năvodari a subliniat continua dezvoltare a motociclismului viteză în România. „Sfârşitul campionatului aduce totuşi câteva bucurii. Motociclismul viteză este un sport în creştere în România. Se observă acest lucru atât după numărul de susţinători ai piloţilor din ce în ce mai prezenţi, cât şi după numărul de piloţi tineri care au venit anul acesta în campionat. Aşadar, felicitări organizatorilor, în special lui Cătălin Manea, pentru nivelul la care a ridicat acest sport, dar şi tuturor celor care susţin piloţii să vină în campionate şi să progreseze. Este un sport frumos, intens, plin de adrenalină chiar şi dacă stai doar să priveşti de pe margine, şi ar fi păcat să nu aibă parte de expunerea pe care o merită. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, atât la ultima cursă, cât şi pe parcursul întregului sezon. Datorită vouă, acest rezultat este posibil şi fără voi nu aş fi ajuns nici măcar aici. Ne vedem sezonul viitor cu rezultate mult mai bune!“, a menţionat Adrian Petrovici.  
 
Sursa foto: Cristian Petrache şi Costin Niţă
 
Citeşte şi:
 
Campionul Adrian Petrovici A căzut cu motocicleta, la peste 200 km / h, iar peste două zile a ocupat locul întâi în cursă! (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii