Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune simbolică la Constanţa „Respect“ faţă de fostele glorii ale FC Farul

ro

02 Dec, 2014 00:00 3215 Marime text


Antrenorul Ştefan Petcu a iniţiat acţiunea „Respect“, care li se adresează fostelor glorii ale FC Farul ajunse la vârste venerabile.


În acest sens, joi, 4 decembrie, de la ora 14.00, la un local din Constanţa va avea loc o întâlnire festivă a foştilor mari jucători ai „marinarilor“, din diferite generaţii, fiind invitate în jur de 30 de persoane. „Bătrânilor «lupi de mare» li se cuvine respectul nostru, al tuturor. Nu i-am uitat. Au făcut multe pentru fotbalul constănţean şi e de datoria noastră să le subliniem meritele. Le mulţumesc colaboratorilor mei apropiaţi în organizarea acestei acţiuni, Sorin Tufan şi Stelian Carabaş, dar şi altora care ne-au sprijinit şi care au arătat că le pasă de trecutul, prezentul şi viitorul Farului“, a declarat Ştefan Petcu, şi el un fost mare jucător al clubului constănţean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • otono otonel 03 Dec, 2014 11:03 mare glorie dar fara glorie,a fost este si ramine Stefan Petcu.pacat ca comunisti nu lau lasat sa devevina o glorie.clubul Steaua,,este ceamai comunista echipa,din estul europei,,,Stefan Petcu,a vrut sa schimbe istoria dar na fost lasat de comunisti,,,un este Alexandrescu,,,altu fostu antrenor jenei,,,,
  • Cicerone Manolache 02 Dec, 2014 21:01 Va rog sa transmiteti salutari tuturor participantilor. Numele meu este Cicerone Manolache, am jucat la Farul Constanta intre anii 1964-1968, ca centru inaintas (atacant central, cum se numest acum)
  • ghisan 02 Dec, 2014 11:12 mult respect