Accidentare groaznică Lui Ulise al Constanţei i-a cedat genunchiul pe când făcea genuflexiuni cu 260 de kilograme (video + galerie foto)

Campion înnăscut, Aurel Tătaru pare croit din fier. Din fierul greutăţilor pe care nu se mai satură, zi de zi, să le ridice. Îi sunt atât de dragi încât nu e exclus să le ia şi acasă, pentru a dormi cu ele sub pernă
 
După 19 ani de sport, pasiunea lui Aurel pentru haltere nici vorbă să se fi stins ori să fi început să pâlpâie, asemenea unei lămpi căreia, cu timpul, îi scade gazul din care îşi trage seva, însetată. Deşi a trecut printr-o accidentare urâtă, deşi familia i s-a mărit şi are şi alte responsabilităţi acum, puternicul sportiv încă ţine sus de tot haltera şi nu vrea să-i dea drumul prea curând.
 
Constănţeanul Aurel Tătaru avea 13 ani când a păşit pentru prima dată în sala de haltere de la Clubul Sportiv Farul, iar ceea ce a văzut acolo l-a convins pe loc: acesta-i sportul căruia i se va dedica. Fusese adus la haltere de un vecin care deja jongla cu greutăţile, iar la Farul a intrat pe mâna antrenorului Ion Filip. Puştiul avea certe calităţi fizice, muncitor era, de plăcut îi plăcea, astfel că succesul nu avea cum să nu vină. Ajuns la 32 de ani, după aproape 20 de ani de muncă, pe alocuri inumană, Aurel are în vitrina trofeelor şase titluri de campion naţional, trei la seniori (la categoriile 94 de kilograme şi 105 kilograme) şi trei la juniori. Plus alte clasări pe podium la diverse competiţii. Palmaresul putea fi şi mai bogat dacă, acum patru ani, nu era lovit de ghinionul unei accidentări. „Eram la antrenament şi făceam genuflexiuni cu 260 de kilograme. Dintr-o dată, mi-a trosnit genunchiul drept de nu m-am mai putut ridica. Verdictul a fost crunt: ligamentele şi meniscul afectate”, povesteşte Aurel. Accidentarea l-a ţinut pe bară doi ani încheiaţi, însă nu l-a împiedicat să şi revină la antrenamente şi la competiţii. Iar când şi-a făcut reintrarea în sală, în 2011, a fost şi mai puternic. „Nu m-a bătut deloc gândul să mă retrag, având în vederea gravitatea accidentării. Din contră, abia aşteptam să concurez din nou. Am revenit cu mare drag”, arată Tătaru. În acelaşi an 2011, a ieşit campion naţional de seniori şi a devenit şi antrenor, fără a abandona competiţiile însă.
 
A pierdut bronzul pentru 100 de grame!
 
În curând, va participa la Campionatul European de seniori de la Tirana (Albania). Practic, va fi primul său European de seniori, până cum participând la competiţii externe de anvergură doar la juniori. Astfel, la Mondiale a ocupat locul patru, iar la Campionatul European a venit pe cinci. La prima întrecere a fost extrem de aproape de podium, ratând bronzul la cântar, unde i-a luat faţa un halterofil din Azerbaidjan, care a fost mai uşor cu doar 100 de grame şi, conform regulamentului, a avut câştig de cauză! În acest moment, Aurel este în pregătire la Izvorani cu lotul naţional de seniori, alături de care s-a mai aflat până acum, însă pe când era un puşti, între 1997 şi 2001. Acum s-a schimbat socoteala. Este la vârsta maturităţii, vede totul cu alţi ochi, dar viziunea faţă de haltere nu i s-a schimbat. Trage şi acum la sală până la ultima picătură de energie. Recordurile sale personale sunt: la smuls - 160 kg la concurs, 170 kg în antrenament; la aruncat - 200 kg în concurs, 205 kg la antrenament. „Sper să mă clasez în primele şase locuri la întrecerea de la Tirana”, şi-a fixat obiectivul Aurel la competiţia care se va derula în perioada 7 - 14 aprilie.
 
Fratele său a murit înecat
 
Aurel Tătaru este căsătorit cu Manuela Lucreţia, iar cei doi au împreună un băieţel de opt ani, Darius Ştefan, care este în clasa a doua. Microbul halterelor pare să-l fi atins iremediabil şi pe puşti, care stă numai prin preajma tatălui său la antrenamente. „Îi place, vine cu mine la sală, se joacă cu barele mici. Însă abia pe la 11 - 12 ani poate începe antrenamentele”, arată Aurel, care, acum 19 ani, a trecut printr-o dramă, după ce fratele său mai mare, Victor, a murit înecat în ghiol, la vârsta de 18 ani. Victor făcea şi el sport, fiind portar la juniorii FC Farul.