Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Hagi a învins Real Madrid! Gică Popescu - „Echipele noastre sunt competitive şi pe plan internaţional“ (galerie foto)

ro

10 Jun, 2019 00:00 3338 Marime text
În al doilea meci susţinut la puternicul turneu internaţional „Puskas Suzuki Cup U-17“, desfăşurat în Ungaria, la Budapesta, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“ a întâlnit Real Madrid, iar victoria le-a aparţinut jucătorilor echipei constănţene, care au obţinut astfel un succes răsunător.
 
Formaţia Under-17 a Academiei Hagi, pregătită de Constantin Fălină (antrenor) şi Lucian Burchel (director tehnic), s-a impus cu 2-1. Ibericii au deschis scorul în minutul 6, prin Israel Salazar Piriz, însă trupa constănţeană a avut puterea de a reveni şi a întors rezultatul prin dubla lui Filip Ilie! Era a doua victorie a Academiei Hagi la turneul din Ungaria, după succesul din ziua inaugurală cu Honved Budapesta (3-1). Gică Popescu, preşedintele FC Viitorul, a subliniat importanţa rezultatelor de la „Puskas Suzuki Cup“. „Faptul că am înregistrat victorii şi la un turneu de prestigiu, cum e cel de la Budapesta, câştigând şi contra unui adversar ca Real Madrid, al cărui renume îl ştim cu toţii, arată că echipele noastre sunt competitive şi pe plan internaţional“, a declarat fostul mare fotbalist român.
 

Marea surpriză din Supercupa U-17

 
Weekendul trecut nu a fost deosebit pentru Academia Hagi numai prin prisma evoluţiilor de la turneul budapestan, ci şi prin rezultatele obţinute în Supercupa României la categoriile de vârstă Under-17 şi Under-19, în ambele secţiuni echipele de pe litoral obţinând trofeul. În condiţiile în care generaţia 2002/2003 se află în această perioadă la „Puskas Suzuki Cup“, FC Viitorul a folosit în Supercupă o echipă cu vârsta mai mică decât adversara sa (LPS Banatul Timişoara), însă, chiar şi aşa, echipa consteănţeană (ghidată de pe margine de Ionuţ Mihu şi Nicolae Roşca) a reuşit marea surpriză şi s-a impus la final cu 4-3! În Supercupa Under-19, FC Viitorul a învins cu 3-0 CFR Cluj. Partida a fost la discreţia elevilor lui Cristian Cămui şi Vasile Mănăilă, care şi-au luat o frumoasă revanşă după înfrângerea din finala Cupei României U19.
 

Sezon de excepţie

 
„Cele două Supercupe câştigate încheie un sezon de excepţie al Academiei noastre, în care formaţiile U-17 şi U-19 au câştigat şi campionatul. Se dovedeşte astfel, încă o dată, că centrul nostru de juniori este cel mai important din România. Acest lucru ne obligă însă ca şi în sezonul viitor să avem aceleaşi rezultate. Aceasta este mentalitatea cu care noi ne educăm copiii: la finalul fiecărui sezon să fim campioni“, a mai spus Gică Popescu.
 

În Academia Hagi, cei mai buni juniori din România

 
Pe marginea faptului că, în Supercupa U-17, FC Viitorul a avut succes deşi a aliniat o echipă mai mică, cu un singur jucător născut în anul 2002, trei născuţi în 2003 şi restul născuţi după 1 ianuarie 2004, „Baciul“ a spus: „Aceasta e filosofia noastră, ca la fiecare categorie să joace jucători sub nivelul vârstei respective. Este o dovadă în plus că se lucrează foarte bine, iar în echipele noastre din sectorul juvenil sunt cei mai buni juniori din România. Sunt convins că, aşa cum funcţionează lucrurile, şi în stagiunea viitoare vom avea cel puţin aceleaşi rezultate din sezonul recent încheiat“.
 

O nouă participare în Liga Campionilor

 
Prin câştigarea Ligii Elitelor U-19, FC Viitorul şi-a câştigat dreptul să reprezinte România în sezonul 2019/2020 al UEFA Youth League (Liga Campionilor pentru juniori), o competiţie în care clubul constănţean a mai evoluat. „Avem o echipă foarte bună, în care cred că ne putem pune toate speranţele pentru a îmbunătăţi performanţele din participările anterioare. Nu va fi uşor, întrucât în această competiţie sunt cele mai bune echipe din Europa, însă, văzând rezultatele din turneul de la Budapesta, am foarte mare încredere că ne putem prezenta la nivelul cel mai înalt în Youth League, având şi experienţa parcursului din 2017, când ne-am oprit în optimi, eliminaţi de FC Porto“, a menţionat Gică Popescu.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
La Puskas Suzuki Cup, Academia Hagi a învins şi Real Madrid! Urmează meciul cu Flamengo Rio de Janeiro (galerie foto)

Academia Hagi U17 a debutat cu victorie la Puskas Suzuki Cup 2019

UPDATE. Victorie şi la categoria U-19 FC Viitorul U-17 - Super-Campioana României. A învins LPS Banatul cu scorul 4-3 (galerie foto + video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii