Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, paşi spre dezvoltarea bazei sportive. Au fost depuse documentele pentru un teren de zece hectare (galerie foto + document)

ro

10 Feb, 2020 00:00 7633 Marime text

FC Viitorul Constanţa SA se pregăteşte pentru extinderea bazei sportive actuale, aflate în vecinătatea oraşului Ovidiu, în acest sens urmând paşii necesari pentru obţinerea tuturor avizelor specificate în certificatul de urbanism şi a autorizaţiilor.


Astfel, într-o primă fază, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depusă (pentru emiterea avizului de mediu) documentaţia pentru „bază sportivă, terenuri de fotbal / utilităţi, parcare şi împrejmuire teren, tarla 92, parcela A469/6, extravilan Ovidiu, judeţul Constanţa“.


Documentaţia are ca obiect întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi serveşte la reglementarea şi zonificarea funcţională a unui teren (liber de construcţii), în suprafaţă de 10 hectare, situat în zona menţionată şi al cărui beneficiar şi proprietar este FC Viitorul Constanţa SA. Scopul documentaţiei este scoaterea din circuitul agricol a terenului şi introducerea în intravilanul oraşului Ovidiu, în vederea realizării obiectivului de investiţie „Bază sportivă, terenuri de fotbal / utilităţi, parcare şi împrejmuire teren“.


Am intrat într-o nouă etapă“


Planurile de dezvoltare a bazei sportive şi a Academiei care-i poartă numele au fost dezvăluite de Gică Hagi la finele lui noiembrie 2019, cu ocazia lansării cărţii tehnice „Campionii creează Campioni“. „Am mai luat zece hectare. Ne vom dezvolta şi mai mult, iar Academia va fi şi mai mare, şi mai competitivă. Am intrat într-o nouă etapă. Dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să investeşti“, a spus atunci „Regele“.


În consens cu tema formulată de beneficiarul lucrării şi respectând legislaţia în vigoare, prin documentaţia de urbanism (PUZ) se urmăreşte reglementarea terenului de 10 hectare din punct de vedere urbanistic, în vederea determinării posibilităţilor de construire, cu maximă eficienţă, a unei baze sportive. Terenul este arabil şi nu are sarcini înscrise.


Amplasamentul studiat se află localizat în extravilanul arabil al oraşului Ovidiu, în partea de N-V a limitei administrative. Vecinătăţile terenului sunt următoarele: la nord - proprietate Gheorghe Hagi, la vest - DE 463, la est - DE 476, la sud - DE 470. Distanţa faţă de Ovidiu e de aproximativ şase kilometri.


Prin prezenta documentaţie se propune conturarea următoarelor obiective: cinci stadioane de fotbal, spaţii administrative, anexe - utilităţi, zonă parcare / accese carosabile şi pietonale, împrejmuire, spaţii verzi (minimum 30%). În prima fază, este necesară executarea unor lucrări de nivelare a terenului. Se va amenaja terenul prin aşternerea unor straturi drenante, respectiv balast / piatră spartă. După aşternerea stratului drenant, se vor executa celelalte straturi, aferente terenurilor de joc, iar ulterior se vor monta echipamente specifice. Pe amplasament se vor executa alei pietonale / carosabile şi dotări aferente: vestiare, iluminat etc. Pe amplasament se doreşte construirea unor terenuri de fotbal cu suprafaţă de joc din gazon natural. Pe restul suprafeţelor de teren, se vor amenaja aleile pietonale / carosabile şi iarbă.


Se vor asigura împrejmuirea perimetrală, precum şi împrejmuirea specifică a terenurilor, constând din plasă cu ochiuri mici, înălţime minimă de 3,5 - 4 metri. După execuţia terenurilor, se vor aplica marcajele specifice, conform normativelor tehnice în vigoare. Pentru asigurarea iluminatului terenurilor seara, se va asigura iluminat artificial de tip nocturnă. La intrarea în amplasament, atât pe latura de est, cât şi pe cea de vest, este propusă amenajarea unor parcări pentru autoturismele celor care vor veni să întrebuinţeze aceste terenuri, precum şi pentru personal.


În partea de nord a terenului, se propune execuţia unui spaţiu administrativ, dotat cu duşuri şi grupuri sanitare, birouri pentru antrenori, toalete, anexă pentru depozitarea echipamentelor, sală de conferinţe, spălătorie, diverse. Construcţiile propuse vor avea caracter definitiv şi vor fi termoizolate, compartimentate corespunzător funcţiunii. Bilanţul teritorial propus este următorul: suprafaţă construită terenuri fotbal - 28.800 metri pătraţi (28,80%), spaţiu verde - 30.000 metri pătraţi (30%), suprafaţă parcări - 35.200 metri pătraţi (35,20%), suprafaţă alei rutiere şi pietonale - 6.000 metri pătraţi (6%).
 

Cel mai mare proiect fotbalistic din sud-estul Europei


Complexul sportiv existent al Academiei de Fotbal «Gheorghe Hagi» este cel mai mare proiect fotbalistic din sud-estul Europei, fiind situat în nordul oraşului Constanţa, pe centura ce leagă oraşul de localitatea Ovidiu. Suprafaţa actuală a bazei este de şapte hectare şi cuprinde stadionul principal, cu o capacitate de 4.545 de locuri, şapte terenuri secundare de fotbal, birouri, hotel, vestiare şi o varietate de corpuri cu funcţii specifice. „Complexul Academia «Gheorghe Hagi» este cea mai importantă sursă de jucători tineri şi de valoare din România, punând la dispoziţie facilităţi de top, care să creeze contextul ideal pentru pregătirea copiilor şi a juniorilor pentru performanţa la cel mai înalt nivel, atât pe plan naţional, cât şi internaţional“, se arată pe site-ul oficial al Academiei Hagi.


Sursa foto: Academia Hagi


Citeşte şi:

LIVE TEXT. Constanţa. Lansare de carte „Campionii creează campioni“, conceptul tehnic al FC Viitorul şi al Academiei Hagi, prezentat de Gică Hagi (galerie foto+video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii