Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:14 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Abandon în primul tur Simona Halep s-a retras din turneul de la Dubai

ro

19 Feb, 2014 00:00 1760 Marime text
Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep (locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7) a pierdut prin abandon meciul din primul tur al turneului de la Dubai, jucat ieri cu franţuzoaica Alize Cornet, aflată pe poziţia a 26-a în ierarhia mondială. Încă din setul întâi, câştigat de Cornet cu 6-1, Simona a acuzat probleme medicale la tendonul lui Ahile de la piciorul drept (care-i crease probleme şi săptămâna trecută, la Doha).
Constănţeanca a cerut de două ori time-out medical (prima dată la scorul de 4-1, apoi la 6-1), iar în setul secund, la 1-1, nu a mai putut continua, decizând să se retragă de pe teren, după 39 de minute de la startul partidei. Testele medicale au arătat o leziune la tendonul lui Ahile, jucătoarei recomandându-i-se zece zile de pauză. „După un set, mi-am dat seama că riscam mult dacă aș fi continuat”, a spus Simona, a cărei revenire este așteptată la turneul de la Indians Wells (5 - 16 martie). Meciul cu Alize Cornet a fost primul al Simonei după victoria de duminică din turneul de categorie Premier 5 de la Doha, unde a cucerit cel mai important trofeu din cariera ei de până acum. Întrecerea Premier de la Dubai este dotată cu premii totale de două milioane de dolari, iar pentru prezenţa în turul întâi, s-au oferit 11.888 de dolari și 1 punct WTA.

Sursa foto: 1 - Facebook, 2 - Digi Sport
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii