Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A tras din toate poziţiile Un „pistolar” din Valea Dacilor a băgat spaima în adversari

ro

22 Jun, 2013 00:00 9058 Marime text
Echipa de fotbal AS Valea Dacilor a dovedit un apetit ofensiv de invidiat în recent încheiatul sezon al Ligii a V-a, Seria Sud, pe care l-a încheiat pe locul doi, în spatele lui CS Peştera. Cu 145 de goluri, vicecampioana a avut cel mai bun atac din cele trei serii ale campionatului şi al doilea din tot fotbalul judeţean. Doar ACS Callatis 2012 Mangalia, câştigătoarea detaşată a Ligii a IV-a constănţene şi formaţia care a promovat în Liga a III-a, a înscris mai multe goluri, 168, decât AS Valea Dacilor.

Recordul ofensiv al echipei din Valea Dacilor este strâns legat de numele lui Mihai Valentin Cartoafă, prolificul atacant al formaţiei şi, posibil, golgeterul campionatului! Cartoafă are o poftă pantagruelică de a marca, nu se satură niciodată să-i îngenuncheze pe portarii adverşi. A marcat multe goluri pe meci, etapă de etapă. „Au fost trei-patru partide la rând în care Mihai a înscris de câte cinci-şase ori. Nu am ţinut o evidenţă, dar s-ar putea să fie golgeterul campionatului. Sigur are peste 40 de reuşite”, a declarat Cornel Gheorghe, delegatul echipei AS Valea Dacilor. În vârstă de 26 de ani, Mihai Cartoafă este din Medgidia şi are un picior stâng letal, cu care i-a băgat în sperieţi pe adversari. În viaţa de zi cu zi, „pistolarul” de pe teren este angajat al Ministerului Apărării Naţionale, iar o explicaţie a calităţilor sale de golgeter poate veni şi de aici, e bun ţintaş, de i-a mitraliat pe toţi goal-keeperii din calea sa. A tras la poartă din toate poziţiile. De altfel, mulţi dintre jucătorii de la AS Valea Dacilor lucrează în MapN. Majoritatea locuiesc în Medgidia, în Valea Dacilor mai puţin.

Antrenorul-jucător a dat probe la Farul şi la Bacău

Echipa are cinci ani de viaţă, iar de la înfiinţare şi până acum lotul a suferit puţine modificări. Antrenor-jucător este cunoscutul Claudiu Mitu (30 de ani), care a jucat şi la Liga a 2-a şi a dat probe la Liga 1, la FC Farul şi FCM Bacău, însă o accidentare serioasă i-a închis porţile către marea performanţă. Mijlocaş central, Mitu este de doi ani la Valea Dacilor, echipă care a cunoscut un reviriment odată cu venirea sa, ocupând locuri fruntaşe. Acum a ieşit pe poziţia secundă, la fel cum s-a întâmplat şi în 2012. Claudiu nu joacă meci de meci, intră pe teren mai mult în partidele cu miză. În rest, îşi ocupă locul pe marginea terenului şi îi coordonează pe băieţi de pe bancă, iar pe gazon le lasă locul altora. Când evoluează însă, face pereche în centrul liniei mediene cu fratele său, George Mitu, cei doi urmându-i în topul golgeterilor echipei pe recordmanul Mihai Cartoafă şi pe un alt atacant, Cătălin Coşeri. Cu ei patru şi cu alţi jucători, precum Şener Omer (33 de ani, fundaş central, căpitanul echipei), Marian Crâşmaru (25 de ani, un fundaş central foarte bun), Daniel Antip (22 de ani, mijlocaş stânga sau dreapta), Mihai Langu (25 de ani, mijlocaş dreapta), Iulian Grecu (fundaş dreapta), Eden Baubec (mijlocaş stânga), Mihai Badea (25 de ani, mijlocaş central), Paul Scânteie (mijlocaş la închidere) sau Adrian Vintileanu (fundaş central), mulţi dintre ei având meciuri şi la eşaloanele superioare, AS Valea Dacilor a avut un sezon „bunicel”, după cum apreciază Cornel Gheorghe, care este fratele preşedintelui clubului, Marius Gheorghe. La echipă, Cornel îndeplineşte funcţiile de organizator şi delegat, dar este şi medicul formaţiei, având o şcoală postliceală în domeniu. Cornel Gheorghe nu profesează în domeniul medical, are un service auto, însă competenţele îi permit să asigure asistenţa medicală la meciuri. „În tot campionatul, am avut doar trei înfrângeri. Un meci l-am încheiat la egalitate, iar restul de 22 de partide le-am câştigat. Se putea însă şi mai bine. Din păcate, atunci când am pierdut acele meciuri, nu am avut la dispoziţie tot lotul, ceea ce s-a cunoscut. Nu ne-am fixat ca obiectiv neapărat accederea în Liga a IV-a, dar ne-am ţinut aproape de campioana CS Peştera, care a obţinut promovarea matematică abia pe final”, a mai spus Cornel Gheorghe.

Şi-a rupt mâna în meciul cu Nisipari

În condiţiile în care CS Peştera, deşi a promovat, nu se va înscrie în Liga a IV-a, vicecampioana AS Valea Dacilor ar urma să fie echipa care ajunge în eşalonul superior. Însă nici această echipă încă nu a luat o decizie în acest sens. „Să vedem cum evoluează treburile. Deocamdată, nu avem echipă de juniori, obligatorie la Liga a IV-a. Ne ocupăm acum de această problemă. Fie vom alcătui noi una, fie vom colabora cu CSS Medgidia. Vom avea o discuţie şi cu primarul Medgidiei, Marian Iordache, care ne-a ajutat mult până acum”, a mai spus Cornel Gheorghe. AS Valea Dacilor a pierdut ambele meciuri cu CS Peştera, al doilea, o înfrângere cu 1-4, jucându-se după ce Peştera obţinuse promovarea, iar meciul nu mai avea nicio miză pentru ea, doar aceea de a oferi o victorie oamenilor din comună, încercaţi de inundaţii cu câteva zile în urmă. Totuşi, chiar şi aşa, Peştera a câştigat. Cornel Gheorghe explică ce s-a întâmplat. „În ciuda scorului sever, meciul a fost destul de echilibrat. În primele 70 de minute, pot spune chiar că am deţinut controlul. A fost 1-1 până pe final. Am primit însă două cartonaşe roşii, fiindu-ne eliminaţi ambii fundaşi laterali, iar echilibrul s-a rupt. CS Peştera a avut şi ea un fotbalist trimis mai devreme la vestiare, odată cu primul al nostru. În restul campionatului, nu i-am văzut în multe meciuri pe cei de la Peştera, dar mă aşteptam să fie mult mai buni. În plus, nouă ne-au lipsit şase jucători de bază. Trei dintre ei au căzut la datorie în partida premergătoare celei cu Peştera, un meci cu Nisipari, în care adversarii au jucat extrem de dur. Din această cauză, Şener Omer s-a ales cu mâna ruptă, iar doi băieţi au avut probleme cu picioarele, glezna, respectiv genunchiul. Alţi trei jucători nu au putut veni. Chiar şi aşa, Peştera nu ne-a surprins cu ceva. Şi ei au recunoscut apoi, la o zi după meci, când ne-am întâlnit, că, dacă nu erau eliminările, altfel se scria istoria partidei”, arată Cornel Gheorghe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii