Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost o săptămână în Spania Ce a declarat Cristi Ganea despre eventualul transfer de la FC Viitorul la Athletic Bilbao

ro

10 Jan, 2018 00:00 2033 Marime text
FC Viitorul va avea un program dens în cantonamentul din Turcia, de la Belek, unde, în 14 zile (12 - 26 ianuarie), va disputa şapte meciuri amicale.
 
„Am luat multe partide de pregătire, cu echipe destul de bune, ca să avem meciuri puternice. După fiecare două zile de antrenament, în a treia zi va fi meci, iar în unele zile vom avea câte două partide, ca să putem da jucătorilor minute şi să intrăm repede în formă. Vrem să ne pregătim bine în această perioadă, să creştem la viteza de joc şi să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Nu ne gândim ce s-ar întâmpla dacă nu am prinde play-off-ul. Încercăm să facem totul pentru a ne atinge acest obiectiv“, a declarat Cătălin Anghel, antrenor secund la FC Viitorul.
 

Amical cu Grasshoppers Zurich

 
Iată programul complet al meciurilor amicale: pe 15 ianuarie - cu Skenderbeu (Albania, locul 1); pe 18 ianuarie - cu Luch Vladivostok (Rusia, liga a 2-a, locul 15); pe 18 ianuarie - cu Grasshoppers Zurich (Elveţia, locul 6); pe 22 ianuarie - cu Kapaz (Azerbaidjan, locul 8); pe 22 ianuarie - cu FC Rostov (Rusia, locul 10); pe 25 ianuarie - cu Cernomorets Odessa (Ucraina, locul 10); pe 25 ianuarie - cu Jagiellonia (Polonia, locul 4). FC Viitorul va disputa primul meci oficial din 2018 în weekendul 2-4 februarie, când va întâlni, pe teren propriu, în etapa a 23-a din Liga 1, echipa Astra Giurgiu.
 

Mesaje pentru George Ţucudean

 
Campioana României nu se va mai baza pe serviciile golgheterului George Ţucudean, care a fost transferat la CFR Cluj. „Suntem obişnuiţi cu plecările. Era normal, Mister (n.r. Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul) a şi declarat că nu ţine jucătorii, iar când vine vremea, orice fotbalist care şi-a făcut datoria pentru club poate pleca. Ţucudean este unul dintre ei, ne-a ajutat foarte mult. În locul lui a venit Voduţ şi mai pot apărea transferuri“, a spus Cătălin Anghel. „Ţucudean a marcat multe goluri la noi. Mă bucur pentru el că a plecat. Sper să-i meargă bine la CFR Cluj (nu şi împotriva noastră) şi să înscrie în continuare“, a punctat fundaşul stânga Cristi Ganea. „A fost alegerea lui Ţucudean să plece şi i-o respectăm. Ne bucurăm pentru el, a mers la mai bine, la echipa de pe primul loc. Îi dorim mult succes în continuare“, a arătat stoperul Bogdan Ţâru, căpitanul FC Viitorul.
 

Fără probleme de greutate

 
Despre Ganea s-a spus că plecarea sa este iminentă, însă jucătorul a spus că rămâne la Viitorul. „Am fost o săptămână la părinţi în Bilbao, dar n-am vorbit nimic despre eventualul transfer la Athletic Bilbao. N-am fost la vreun meci al acestei echipe, m-am întors sâmbătă în ţară, iar partida era duminică. Dacă sunt aici, înseamnă că rămân la FC Viitorul. Am avut grijă cu mâncarea în vacanţă, la fel şi colegii mei, am arătat bine cu toţii pe cântar. Eu am venit cu kilograme în minus“, a declarat Ganea.
 

L-a botezat pe copilul lui Benzar

 
„Pe plan personal, îmi doresc să fie sănătos şi să ajut FC Viitorul să obţină rezultate bune, aşa cum şi eu am fost ajutat. Eu am cam pierdut Naţionala în ultimul timp, sper ca în acest an să fiu şi eu mai des prezent acolo“, a punctat Ţâru, care l-a botezat la finele anului trecut pe copilul lui Romario Benzar, fostul căpitan al FC Viitorul, în prezent la FCSB. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii