Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A concurat şi la Mangalia Povestea impresionantă a lui Ciprian Lupu, singurul pilot de curse în scaun rulant din Europa de Est

ro

24 May, 2021 00:00 4686 Marime text
 
  • La Mangalia s-a desfăşurat prima etapă din ediţia 2021 a Campionatului Naţional de Super Rally.
  • În concurs a fost prezent şi Ciprian Lupu, singurul pilot profesionist de curse cu dizabilităţi din România, dar şi din Europa Centrală şi de Est!
  • Din anul 2002, Ciprian Lupu îşi duce viaţa într-un scaun cu rotile, în urma unui nefericit accident, petrecut la mare.
 
Printre piloţii care au luat startul la Trofeul Mangalia, prima etapă din ediţia 2021 a Campionatului Naţional de Super Rally, s-a numărat şi braşoveanul Ciprian Lupu, care are o poveste în lumea sporturilor cu motor, dar şi de viaţă - extraordinare, el fiind primul şi singurul pilot profesionist de curse cu dizabilităţi din România, dar şi din Europa Centrală şi de Est!
 
În vârstă de 37 de ani, Ciprian Lupu îşi duce viaţa într-un scaun rulant din anul 2002, în urma unui nefericit accident petrecut la mare, la Eforie Nord! Tânărul avea numai 18 ani şi jumătate şi venise în prima sa vacanţă pe litoral. Însă ceea ce trebuia să fie un sejur de neuitat s-a transformat într-o tragedie. În chiar prima sa zi de prezenţă la mare, venind în viteză de pe nisip, braşoveanul a plonjat în apă, sub un val, însă acesta s-a retras, iar, cum apa era mică, Ciprian s-a lovit cu capul de fundul mării. Tot şocul s-a transmis către coloana vertebrală, iar verdictul a fost crunt: leziune medulară la a cincea şi a şasea vertebră, astfel că tânărul a rămas imobilizat în scaunul cu rotile.
 

Premiera de pe litoral

 
Viaţa i-a dat o lovitură, dar el nu a încetat să lupte şi să încerce să-şi atingă visurile. Unul dintre acestea era motorsportul, pasiunea pentru maşini subjugându-l pe Ciprian de mic. Pas cu pas, în ciuda problemelor pe care le are, el a pătruns în lumea motoarelor şi a cailor putere, întâi ca spectator, iar apoi ca pilot, după ce, în 2017, a urmat cursuri de pilotaj. Până la prezenţa lui în curse, la bordul unor maşini adaptate, nu a mai fost decât un pas. A început să concureze, are şi rezultate, iar exemplul său este unul de urmat. În weekend, a fost prezent şi la Mangalia, conducând în concurs, pentru prima dată, o maşină electrică, un Mini Cooper SE, la clasa E. Iar faptul că un pilot cu dizabilităţi a concurat cu o asemenea maşină a constituit o premieră mondială!
 

„Ne-am distrat tare!”

 
„Printre cei anunțați trebuie neapărat să îi amintim și pe Ciprian Lupu, prezent cu un Mini Cooper Electric, și Valentin Nemțanu, reprezentant al clasei Dacia Revival”, s-a arătat pe pagina de Facebook a evenimentului de Mangalia, în prefaţa acestuia. „Am luat startul la etapa de la Trofeul Mangalia Super Rally. Pentru prima dată am pilotat o maşina electrică și nu am «furat curent». Sincer, mi-a plăcut destul de mult, e foarte bine echilibrată și pe mine mă avantajează faptul că nu are cutie de viteze. Ne-am distrat tare!”, a postat ulterior pe Facebook Ciprian Lupu.
 

Manager de zonă la Fundația Motivation România

 
„Îmi plac mașinile de când mă știu, iar în adolescență am devenit pasionat de tot ce înseamnă motorsport. Am avut o copilărie  năbădăioasă, ca a oricărui băiat energic și curios. De meserie sunt mecanic auto, dar am lucrat în mai multe domenii, de-a lungul timpului, și fiecare experiență de lucru mi-a adus cunoștințe și competențe noi. În momentul de față sunt manager de zonă în cadrul Fundației Motivation România. Am încercat practicarea mai multor sporturi, cu și fără scaun rulant la purtător - alergare, baschet, înot, dar nu pot spune ca m-a atras vreunul în mod special. Asta până la motorsport”, arată Ciprian Lupu, pe site-ul său, ciprianlupu.ro.
 

În 2008, prima dată într-o maşină de curse

 
După ce a suferit accidentul, lucrul pe care şi l-a dorit cel mai mult Ciprian a fost să poată conduce mașina. „Am reușit în anul 2007, când am obținut permisul auto și mi-am cumpărat o mașină adaptată. De prin anul 1999 am început să fiu spectator pe marginea probelor speciale care se țineau în jurul Brașovului. În 2008 am avut ocazia să stau într-o mașina de curse și acela a fost momentul în care mi-am dat seama că visul meu este să pot pilota. De atunci, am purtat mereu în mine dorința de a-mi îndeplini visul și am început să-l urmez cu adevărat în anul 2017, când am urmat un curs de pilotaj sportiv susținut de Napoca Rally Academy. Acolo am cunoscut mentori și prieteni care îmi împărtășesc pasiunea și care sunt alături de mine și în prezent”, menţionează Ciprian pe site.
 

De la Citroen C2 la Volkswagen Golf 6 GTI

 
Braşoveanul a debutat ca pilot în 2018, la etapa de la Teliu a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, cu un Citoren C2 adaptat, iar un an mai târziu, cu acceaşi maşină, şi-a făcut debutul şi la Campionatul Naţional de raliuri.  
 
„După absolvirea cursului, am început să construiesc propria mașină de curse - un Citroen C2 adaptat nevoilor mele de pilotaj și care să îndeplinească toate normele de siguranță. Am debutat în anul 2018 în Campionatul Național de Viteză în Coasta la etapa de la Teliu. În anul 2019 cu aceeaşi mașină am debutat în Campionatul Național de Raliuri. După trei sezoane cu participări constante în CNVC și patru starturi în CNR cu C2-ul, a venit timpul ca în anul 2021 să iau startul cu o mașină mai performantă, așa că am construit de la zero un VW Golf 6 GTI”, precizează Ciprian Lupu.
 

„Sunt condus de pasiune!”

 
Printre rezultatele sale, în afară de Mangalia, se numără: locul trei, clasa A1, Campionatul Naţionalde Viteză în Coastă 2018; locul trei, clasa Nat 12, Raliul Sibiului 2019, CNR; locul trei, clasa Nat 12, Transilvania Rally 2019, CNR; locul trei, clasa A1, Baia Mare 2020, CNVC; locul trei, clasa E2-3000, Poiana Braşov 2020, CNVC. „Sunt condus de pasiune! Îmi doresc să iau startul cât mai des în Campionatul Național de Raliuri și să particip la anumite etape europene. Totul va depinde de mine, de munca și pasiunea pe care le investesc în urmarea visurilor. Le sunt recunoscător celor care mă încurajează, mă aplaudă de pe margine sau îmi dau sfaturi ca să îmi îmbunătățesc performanțele”, a mai precizat Ciprian Lupu pe site-ul său, la rubrica „Despre mine”.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la participarea la Trofeul Mangalia. Sursa foto: Szabo Attila   
 
Citeşte şi:
 
Dani Oţil şi-a lovit maşina la competiţia Super Rally de la Mangalia
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii