Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20 de ani de la ultimul titlu de campioană Ilie Floroiu - „Sper că rugby-ul va reînvia la Farul precum Pasărea Phoenix“ (galerie foto+video)

ro

07 Aug, 2017 00:00 5203 Marime text
Legende din diferite generaţii ale echipei de rugby Farul Constanţa au participat, sâmbătă, la stadionul Mihai Naca din Constanţa, la un moment festiv prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la cucerirea de către formaţia de pe litoral a ultimului titlu de campioană a României, în sezonul 1996/1997.
 
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul CS Farul, prin Ilie Floroiu (director) şi Sorin Başturea (director adjunct), şi al unui comitet de iniţiativă, alcătuit din foşti conducători, jucători şi antrenori ai Farului, precum Traian Pătrăhău, Ion Draica, Vasile Bezărău şi Marian Nache. Pentru început, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria foştilor soldaţi devotaţi ai Farului (jucători, antrenori, conducători) care nu mai sunt printre noi, după care mai mulţi vorbitori au evocat importanţa performanţelor clubului constănţean, exprimându-şi speranţa că rugby-ul va renaşte la Farul.

Au scris o pagină de istorie 

Cei care au scris o pagină de istorie pentru clubul Farul în sezonul 1996 / 1997 au fost: antrenor emerit, Mihai Naca; Ion Viespe - medic; Dan Cabuz - kinetoterapeut; jucători - Laurenţiu Rotaru, Marian Plugaru, Cristian Constantin, Vasile Butuc, Valeriu Chiriţă, Florin Cojocaru, Adrian Moldoveanu, Daniel Chiriac, Erdinci Septar, Ionuţ Ruxanda, Daniel Iacob, Mironel Colioglu, Adrian Gârbu, Mihai Foca, Sorin Trancă, Cristian Dragomir, Vasile Bezărău, Mihai Ciolacu, Adrian Tinca, Iulian Soceanu (actualul primar al oraşului Techirghiol), Dorin Talabă, Nicolae Fulina, Emil Florea, Cătălin Sasu, Marius Picoiu, Aurelian Stan, Vasile Brici, Ionel Calancea, Marian Dumitru, Marian Apostol, Ionuţ Chiţu, Marius Codea şi Nicolae Lupu.

Cadouri cu însemnele Farului 

Regretatul Mihai Naca a fost reprezentat la festivitate de soţia acestuia, iar alături de mulţi dintre eroii de acum 20 de ani au fost prezenţi astăzi şi alţi foşti jucători de legendă ai Farului, foşti conducători sau prieteni ai clubului, precum Gheorghe Varga, Gheorghe Florea, Adrian Pllotschi, Sergiu Galan, Romeo Bezuşcu, Florea Opriş, Gheorghe Dumitru, Nicu şi Cristian Brănescu, Costică Borşaru, Dan Istrate, Gheorghe Vărzaru, Costică Constantin, Dan Prisăcaru, Dan Chelaru, Vasile Mătăsaru, Dumitru Barbu, Florin Băcioiu, Răzvan Bota, Nicolae Radu Mocanu, Şenol Anefi, llie Floroiu, Elena Frîncu, Emil Ionescu, Sorin Başturea, Traian Pătrăhău, Tiberiu Pleşu, Lucian Blaj, Teodor Voinea şi alţii. Toţi au primit tricouri şi materiale promoţionale cu însemnele Farului, iar apoi foştii jucători au participat pe stadion la un meci demonstrativ.

L-au aruncat în sus de două ori şi l-au prins o dată!

Traian Pătrăhău, preşedintele secţiei de rugby a CS Farul din acea perioadă de glorie a clubului constănţean, a purtat la festivitatea de sâmbătă tricoul oficial din sezonul 1996/1997. „Mi-aduc aminte că m-aţi luat şi m-aţi aruncat în sus de două ori, prinzându-mă o dată! De atunci am rămas cu sciatica!“, a glumit fostul oficial, adresându-li-se foştilor rugbyşti. „A fost frumos. Acum aş mai avea o singură dorinţă: să n-apuc să închid ochii până nu mai cucerim un titlu, chiar dacă drumul e lung şi greu. Am văzut că se mişcă ceva. Rugby-ul trebuie să reînvie la Constanţa. E păcat pentru toţii tinerii din oraş. Uite ce iese din ei dacă joacă rugby (n.r. arată cu mâna către cei adunaţi în faţa sa). Crema! Să dea Dumnezeu să fie bine!“, a punctat Traian Pătrăhău.

A fost prezent şi Marin Ionescu 

La momentul aniversar a fost prezent şi Marin Ionescu (preşedintele Asociaţiei Internaţionalilor de Rugby), care i-a oferit soţiei lui Mihai Naca o plachetă (din partea AIR), o carte, o cravată, un tricou şi o minge de rugby cu autografele actualilor internaţionali ai României (din partea Federaţiei Române de Rugby).

Sunteţi foarte calzi, în suflet şi în fapte“

„Sunt bucuroasă că, acum 20 de ani, eu v-am pus de gât medaliile de campioni şi că astăzi trăiesc. Mulţi prieteni de-ai noştri nu mai sunt, iar aceasta este mulţumirea şi bucuria către bunul Dumnezeu, faptul că astăzi (n.r. sâmbătă) suntem aici. Este cald afară, pentru că voi sunteţi foarte calzi, în suflet şi în fapte. Cinste acelor oameni inimoşi care duc mai departe microbul rugby-ului şi performanţa. Acest sport a însemnat mereu bărbăţie, solidaritate, fair-play şi multă iubire“, a declarat Elena Frîncu.

„Bulversările din România au contribuit la căderea sportului“

„Mă bucur că mă aflu la acest eveniment special. Sunt mereu cu gândul lângă Farul. Ca toată lumea, îmi doresc revenirea cât mai grabnică a echipei în elita rugby-ului românesc. Bulversările mari care au fost în România au contribuit efectiv la căderea sportului. Nici în ziua de astăzi nu înţeleg de ce atâta lume care era pe stadioane a dispărut. De ce? De ce am uitat să iubim sportul? Poate din pricina televiziunii? Nu înţeleg. Important este însă că la Constanţa avem băieţi care duc mai departe rugby-ul. Un gând bun şi pentru cei care au plecat dintre noi“, a spus Gheorghe Dumitru.

Cei mai minunaţi oameni 

„Felicit încă o dată sportivii şi antrenorii care au obţinut ultimul titlu naţional, din sezonul 1996/1997. Chiar dacă rugby-ul de la Farul astăzi nu mai există, am speranţa că, prin întoarcerea la clubul-mamă, va reînvia precum Pasărea Phoenix şi va fi din nou ce a fost, în topurile interne şi internaţionale. Le mulţumesc tuturor celor care au obţinut performanţă rugbystică la clubul Farul Constanţa, sportivi, antrenori, conducători. Au fost cei mai minunaţi oameni care puteau fi“, a precizat Ilie Floroiu, director al CS Farul.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii