Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

13 jucători noi la reunirea de ieri a „marinarilor” La Farul au venit fotbalişti care au jucat în Franţa şi Australia (galerie foto)

ro

14 Jan, 2014 00:00 4347 Marime text
Jucătorii constănţeni au pus ieri capăt vacanţei de iarnă. În această săptămână, antrenorul Ştefan Petcu va testa mai mulţi fotbalişti noi
 
Lotul FC Farul s-a reunit ieri, la stadionul propriu. La primul antrenament, desfăşurat pe terenul sintetic, au participat 33 de jucători, dintre care 13 noi faţă de anul 2013. Antrenorul principal Ştefan Petcu a declarat că încearcă să alcătuiască o echipă de viitor, cu care să atace promovarea în sezonul următor.
 
Dintre fotbaliştii vechi, ieri s-au prezentat G. Curcă, Vl. Neagu - portari; Băjan, Niţescu, Buzea, Bumbac, Mansur, Bolat, Pâslaru, Tudor, I. Florea, Coconaşu, Tothăzan, Ivanovici, Tarek, Anton, Coteanu, Silvăşan, Igiroşanu şi Butoi - jucători de câmp. Printre noutăţi s-au numărat Stăncioiu, Scărlătescu (fotbalişti care au mai fost la Farul), Blăniţă, Paraschivoiu, Păiuş, M. Dan (toţi, de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”), Adrian Ghinea (fundaş central, ultima dată la Săgeata Năvodari), Cătălin Creţu (Mioveni), Cristian Cristea (vârf, fost şi la FC Viitorul) sau Mihai Cristea (fundaş dreapta, care a evoluat şi în Franţa). Astăzi, grupul fotbaliştilor vechi va fi completat cu Nicu Creţu, în vreme ce fundaşul central Eddy Năstase a fost reţinut de la reunire de examenele de la facultate. Mihai Cristea este vărul lui Cristian Cristea şi vine din Franţa, unde s-a şi născut, având dublă cetăţenie. Fundaşul împlineşte 19 ani peste câteva zile, pe 16 ianuarie, şi a evoluat la clubul Le Mans, fiind promovat anul trecut de la echipa Under -19 la formaţia de seniori, care juca în liga secundă. „Din păcate, formaţia mare a fost retrogradată în a patra divizie, din cauza problemelor financiare”, a arătat Mihai Cristea. Vărul său a mai evoluat în România, în afară de Viitorul (unde a fost transferat ca al doilea golgeter al Ligii a 2-a), la FCM Tg. Mureş şi FC Snagov, iar în străinătate la Southern Stars, în liga secundă australiană. La această formaţie, a fost reţinut 24 de ore şi anchetat, alături de mai mulţi coechipieri, într-o cauză de meciuri suspecte, însă, după audieri, a fost eliberat, fiind declarat nevinovat.
 
„Intrarea în play-off este primul pas”

 
„Astăzi (n.r. ieri), n-au sosit toţi fotbaliştii cu care am discutat. Vor mai veni pe parcurs, patru-cinci, şi îi vom monitoriza în această săptămână. Vrem să avem câte doi pe post, de valori apropiate, pentru a alcătui un lot bun. Trebuie să schimbăm ceva la echipă, ca să ne îndeplinim obiectivele. Câţiva sunt de la Academia Hagi, din grupul celor care au ieşit campioni sau vicecampioni de juniori, încercăm să-i aducem. Ne interesează în principal jucători tineri, de 21-23 de ani, cu care să facem o echipă de viitor, astfel încât să tragem la anul la promovarea în Liga 1. În acest sezon, suntem mai aproape de play-out decât de play-off, dar încercăm să intrăm în primele şase formaţii, ceea ce ne va asigura accederea în lupta de promovare, dar şi prezenţa sigură în campionat. Trebuie să câştigăm patru-cinci dintre cele opt meciuri pe care le mai avem de jucat în retur. Intrarea în play-off este primul pas pe care trebuie să-l facem. După ultimul meci din 2013, cel pierdut pe teren propriu cu SC Bacău, am tras nişte concluzii la cald, puţin pripite, declarând că toate posturile sunt deficitare. Dacă le dădeam atunci drumul la toţi, se putea întâmpla să rămânem fără niciun jucător, pentru că avem 12 cărora le expiră contractele la vară. I-am rugat să-şi prelungească înţelegerile, pentru că altfel e foarte greu de lucrat cu ei”, a declarat antrenorul Ştefan Petcu.
 
Amical cu Săgeata Năvodari
 
În această săptămână, lotul va efectua şi vizita medicală, iar joi sunt programate unele teste fizice. Sâmbătă, 18 ianuarie, va avea loc un trial, în care jucătorii pe care îi vor avea la dispoziţie antrenorii vor fi împărţiţi în trei echipe. Dacă timpul va permite, cele trei reprize de câte 30 de minute se vor juca pe terenul mare, iar jucătorii noi, dar şi ceilalţi, vor fi urmăriţi cu atenţie, pe lângă tehnicienii echipei mari, şi de alţi antrenori din centrul de copii şi juniori. Apoi, în funcţie de rapoarte şi concluzii, fotbaliştii vor intra la discuţii cu şefii clubului. În etapa a doua a pregătirii, programul va cuprinde câte două antrenamente pe zi, iar începând cu 5 februarie „marinarii” vor susţine şi meciuri amicale, cu FC Voluntari (pe 5 februarie), Săgeata Năvodari (pe 15 februarie, la Constanţa), ACS Berceni (pe 18 februarie), Dunărea Galaţi şi Dunărea Călăraşi (o dublă), cu acest ultim adversar urmând a se încheia, în deplasare, seria partidelor de verificare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii