Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi de sărbătoare Câţi constănţeni poartă prenumele Andrei şi derivatele acestuia. Care este cel mai rar prenume

ro

30 Nov, 2019 00:00 4050 Marime text

Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică îl prăznuiesc, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, „cel dintâi chemat“, fratele Sfântului Apostol Petru.
 
Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, la nivelului judeţului Constanţa, 32.119 constănţeni poată prenumele Sfântului Andrei şi derivatele acestuia (15.179 de doamne şi domnişoare şi 16.940 de bărbaţi).
 
Astfel, 13.108 doamne şi domnişoare se numesc Andreea, 1.224 – Andrea, iar 531 - Andrada. Alte 40 - se numesc Deea, 5 - Andruţa, iar 3 - Deia. De asemenea, 16.511 bărbaţi  se numesc Andrei, 256 - Andreas, 82 - Andi, iar 23 - Andreeas. Alţi 23 se numesc Andrew, 8 - Andu, 7 - Andrey, iar 1 - Endre.
 

Cine a fost Sfântul Apostol Andrei 

 
Născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte, Sfântul Apostol Andrei era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că era evreu, nu ştim cu certitudine dacă Andrei era numele său real (acesta fiind de origine greacă). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se spune că acest nume - Apostolul Lupilor - derivă din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar şi de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei şi că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peştera care i s-a oferit ca adăpost. Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.
 

Vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume

 
Potrivit crestinortodox.ro, această zi a înlocuit-o pe cea în care se celebra o importantă divinitate precreştină - personificarea lupului -, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului. Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii, în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor, e bine să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi în grajd şi să nu dai gunoiul afară. De asemenea, este bine să nu se dea bani împrumut.
 

Noaptea strigoilor

 
În noaptea de 29-30 noiembrie, se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură. Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu acest aliment, sau numai pe frunte, piept, spate şi pe încheieturile trupului. De asemenea, se ung şi uşile şi ferestrele şi se atârnă la geam şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie, se lasă candela aprinsă. Fetele cred că, în noaptea de Sfântul Andrei, îşi pot vedea ursitul, folosind diferite metode.
 
Spre exemplu, într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului. O altă metodă de a-ţi vedea ursitul este cea a oglinzii: o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu câte o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor şi imaginea viitorului soţ. Prin alte părţi ale ţării există obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire, ca o plăcintă, din făină de grâu, foarte sărată, denumită „turtuca de Andrei“, pe care o mănâncă la culcare. Se crede că cel pe care tânăra îl visează că îi aduce apă ca să îi astâmpere setea va fi viitorul ei soţ.
 
Sursa foto: https://basilica.ro
 
Citeşte şi:
 
Astăzi, îşi serbează onomastica. Constănţeni care poartă numele Sfântului Andrei (galerie foto)

Zi de sărbătoare în casele creştin-ortodocşilor Cine sunt oficialii constănţeni care poartă numele Sfântului Apostol Andrei

În ajunul sărbătorii, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă Românii îl cinstesc, azi, pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii