Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viol, bătăi şi alcool în şcolile constănţene Un elev din Mereni a băut până a intrat în comă alcolică

ro

22 Apr, 2013 00:00 2465 Marime text
Săptămâna trecută, la Rasova, un băiat din clasa a Il-a l-a acuzat pe un coleg mai mare, din clasa a VII-a, că l-a violat în toaleta şcolii. Sâmbăta trecută, un alt elev, de data asta de la Şcoala cu clasele I-VIII din Mereni a fost găsit în comă alcoolică.

Băiatul s-a dus la şcoală sâmbătă ca să recupereze orele libere pentru sărbătorile de Paşte. După orele de curs, copilul a fost găsit de câţiva localnici, prăbuşit într-un şanţ din apropierea şcolii. Oamenii au chemat salvarea şi i-au anunţat pe părinţi. Cei care l-au găsit spun că era aproape în comă alcoolică. „Conducerea unităţii şcolare va demara de luni o anchetă pentru a vedea cum a fost posibil acest incident. Mai mult, elevul nu a avut nici o abatere disciplinară până acum, el învăţând bine”, a declarat inspectorul şcolar Anca Dragomir, care a mai precizat că elevii au consumat alcool după ce au plecat de la şcoală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii