Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:36 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius a premiat performanţa Dănuţ Tiberius Epure - „Realizările deosebite v-au plasat în elita studenţilor din această instituţie” (galerie foto)

ro

06 Jul, 2013 00:00 2511 Marime text
Săptămâna aceasta, la Universitatea Ovidius a avut loc, în premieră, evenimentul „Studenţi ovidieni de top”, care a reunit în Aula Magna studenţi, cadre didactice şi întreaga conducere a instituţiei. La initiaţiva rectorului prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, cei mai buni studenţi ai universităţii, câştigători la diverse competiţii naţionale şi internationale, făcând posibilă o mai bună vizibilitate a Universităţii „Ovidius”, au fost aplaudaţi,  au urcat pe podium şi au primit Diploma de merit Ovidius.

„Vă felicit în numele întregii comunităţi academice ovidiene pentru realizările deosebite care v-au plasat în elita studenţilor din această instituţie. Într-o economie bazată pe cunoaştere, cunoştinţele acumulate se transformă în bun economic. De aceea, investiţia dumneavoastră va trebui continuată, iar alte rezultate nu vor întârzia să apară. Rolul dumneavoastră este indispensabil în promovarea brandului ovidian. Toate acestea ne bucură, pentru că împreună contribuim la realizarea unuia dintre obiectivele principale ale programului managerial”, a declarat rectorul prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure. Au felicitat studenţii pentru rezultatele obţinute şi preşedintele Senatului, prof.univ.dr. Petru Bordei, prorectorul Educaţie şi formare continuă, prof.univ.dr. Gabriela Stanciu, prorectorul Relaţii internaţionale şi studenţi străini, IPS Teodosie Petrescu, prorectorul Cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi relaţii cu mediul economico-social, prof.univ.dr. Victor Ploae, directorul Direcţiei editoriale, carte universitară şi relaţii publice, conf.univ.dr. Aurelia Lăpuşan. Rectorul le-a înmânat personal celor 41 de studenţi de top Diploma de merit Ovidius. Totodată, au fost acordate şi certificate de voluntariat studenţilor care au participat la caravanele pentru promovarea ofertei educaţionale a universităţii în acest an. Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susţinute de foşti studenţi ai UOC, în regia lui Gheorghe Căpăţână, redactor-şef al postului de Radio Neptun. Cu acest prilej, a fost lansat şi Imnul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, compus de conf.dr. Dumitru Lupu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii