Tradiţii şi obiceiuri Sfântul Gheorghe - zi în care se îndeplinesc ritualuri de aflare a ursitei şi a norocului

Astăzi creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Evlavia pentru acest sfânt se vede în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poarta numele.
 
Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocletian. Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credinţa creştină. Împreună cu mama sa, se muta în Palestina. Urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocletian. În anul 303, când împăratul a început persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Diocletian credinţa în Hristos. După ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Tot acum, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin şi Alexandra, soţia împăratului Diocletian, care trecuseră la credinţa creştină, după ce, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort. Şi după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.
 
Zeu al vegetaţiei şi protector al naturii
 
În calendarul popular, este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. Se spune că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă, el fiind considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor şi închizătorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeşte pomii înverziţi, primeşte cheia de la Sfântul Gheorghe pentru a închide timpul frumos şi a slobozi din adâncuri anotimpul rece. În calendarul popular, ca şi în tradiţia creştină, Sfântul Gheorghe este o divinitate tânără, hipomorfă, purtată în spate de un cal. În egală măsură, el este şi o divinitate pastorală, de origine indo-europeană, ziua sa de celebrare fiind considerată a fi momentul de început a anului pastoral. Dacă în trecut această sărbătoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai strabate farmecul ei de altadată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanţa sărbătorii în spiritualitatea tradiţională ne obligă să amintim câteva dintre practicile şi obiceiurile de odinioară.
 
Stâlpii porţilor şi ai casei, străjuiţi de crenguţe verzi
 
În ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară.
În noaptea sau dimineaţa zilei capul familiei aşeza brazdele, astfel împodobite, „de strajă” la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început a anului pastoral. Măsurile de protecţie se luau mai ales împotriva strigoilor şi strigoaicelor care, conform tradiţiei, furau mâna vitelor cu lapte. Tot împotriva strigoilor se obişnuia a se pune lângă poarta casei şi la intrarea în grajd o grapă, aşezată cu dinţii în sus. O altă practică care se săvârşea era împodobirea doniţelor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvară. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, apa şi verdeaţa tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că, astfel, va spori laptele vitelor şi ca vor fi protejate de toate relele.
 
Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul
 
În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa, pe furiş, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste. În această zi fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp. Dis-de-dimineaţă înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiş în pădure, în locuri ferite şi îndepărtate, pentru a culege mătrăgună şi năvalnic, pe care le aduceau acasă şi le puneau în pod sau sub streaşină, în credinţa că aceste plante miraculoase le vor aduce peştişori bogaţi. Mătrăguna recoltată era păstrată peste an pentru a fi folosită la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrăjilor de măritiş pentru fetele urâte sau bătrâne, a vrăjilor pentru îmbogăţire şi câştigarea faimei sau a celor de înmulţire a laptelui la vaci.
 
Flăcăii pornesc în căutarea ierbii fiarelor
 
Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele şi lanţurile sau putea să le confere lor, flăcăilor, proprietăţi miraculoase, în ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localităţii în care trăiau, ducând cu ei cate o cofă cu apă neîncepută. Fiecare tânăr îşi ascundea vasul într-un loc doar de el ştiut rostind numele fetei ce-i era dragă. Apoi, până la ivirea zorilor se prindeau cu toţii în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită şi că vor trăi împreună până la adânci bătrâneţe. Dacă în apă se afla o floare uscată sau veştedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând. În strânsă dependenţă cu faptul că Sfântul Gheorghe deschidea anul pastoral, în ajunul sau în dimineaţa acestei zile se aprindeau focuri vii, fie în vatra casei, fie în ogradă, fie într-un loc dinainte stabilit situat în vatra satului. În cazul focurilor aprinse în ogradă sau în vatra satului, tinerii obişnuiau a sări peste foc sau prin fum crezând că, în felul acesta, se purifică şi se apără de orice posibile influenţe nefaste.